Icoanele de la Micalaca mai râmân câteva zile

Expoziția de Icoane de la Biserica Micalaca Veche 2, Zona 500 Parc, Arad, rămâne deschisă până la sfârşitul săptamânii. Icoanele s-au bucurat de aprecierea iubitorilor de artă „ Am muncit foarte mult, dar au ieşit lucrări minunate din mâinile micilor ceramişti, care au fost apreciate pe măsură de vizitatori. De la Micalaca, icoanele vor pleca la Gyula ”, a spus Ecaterina Gerold, coord. Cerc Ceramică, Palatului Copiilor Arad. Evenimentul a fost organizat cu ocazia finalizării activitaților de pictură icoane și modelaj ceramică-olărit, din cadrul Proiectului HURO 1101/090/2.1.3, un parteneriat între Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Aradului şi Fundaţia publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca Pustă. Prin acesta s-a urmărit crearea de condiții pentru dezvoltarea turismului religios, pentru Biserica Ortodoxa Română din județele Bekeș și Arad. Vernisajul a avut loc înainte de Crăciun, credincioşii şi iubitorii de artă având posibilitatea să se bucure de lucrările elevilor de la Cercul de Ceramică al PCA, pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă.

Colegiul Național "Elena Ghiba Birta” Arad
Clasa a VI-a