Prof. Carina A. Baba, redactor RadioTv Unirea Internațional și director adjunct, Liceul Special Sfânta Maria Arad: „Oamenii de cultură de mâine sunt copiii de astăzi, astfel că nu am uitat de copii, ci, din contră, ni i-am făcut parteneri”. Interviu

Profesoara, jurnalista și poeta Carina A. Baba s-a născut la 26 august 1983, în orașul Lipova, județul Arad. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie – Limba română (2005) și Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, specializarea Psihopedagogie specială (2015), din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, afându-se la catedră de 15 ani (2005-2013: Școala Gimnazială „Alexandru Mocioni” Birchiș; 2013-prezent: Liceul Special „Sfânta Maria” Arad). Din Ianuarie – 2020 este redactor al emisiunii radio „Români pentru Români, difuzată de RadioTv Unirea Internațional. Este membru al Ligii Scriitorilor, filiala Arad, membru al Salonului Gutenberg, redactor-șef adjunct al revistei trimestriale „Gutenberg – Universul cărții”. A publicat articole cu temă culturală în numeroase reviste românești și din străinătate, a editat și publicat reviste și volume școlare – în colaborare cu colegii („Pe urmele Cireșarilor”, „În căutarea jocului sfârșit”, „Perspective”, „Personaje feminine în cultura universală”; „Masca în cultura universală”, „Prietenii de poveste”, „Mama - un înger fără aripi”, „Lumina învierii”), precum și volume individuale („Perspectiva cristologică în opera lui Dostoievski” -2014; „Amprente pe suflet” - 2019, „Curajul este teama care își face rugăciunea” - 2020).

Radio Tv Unirea Internațional a început un parteneriat cu Palatul Copiilor Arad în vederea promovării copiilor talentați. Ce presupune această colaborare?

 Carina Baba. „Români pentru Români” este o emisiune marca RadioTv Unirea Internațional și tocmai a împlinit un an. Gândită de o echipă întreagă (Ioan Godja, Radu Bădoiu, Florica R. Cândea, Constantin Avădanei, Ioana Nistor, Carina A. Baba), iată, reușim să ducem mai departe un proiect de suflet, deși nu e întotdeauna ușor. Ne bucurăm însă că munca noastră dă roade și oamenii ne ascultă cu drag, cu atât mai mult cu cât fiecare emisiune este deosebită. Avem invitați de seamă, oameni frumoși ai Aradului, care se remarcă în această mică urbe prin lucruri minunate. Promovăm cultura, astfel că invitații noștri sunt din domenii care au legătură cu aceasta: teologie, învățământ, presă, teatru etc. Desigur, oamenii de cultură de mâine sunt copiii de astăzi, astfel că nu am uitat de copii, ci, din contră, ni i-am făcut parteneri. Astfel, copiii de la Cercul de Jurnalism – Palatul Copiilor Arad ne-au oferit și ne vor oferi și de acum înainte puțin din sufletul și din munca lor. În emisiunile noastre, au recitat poezii scrise de ei înșiși sau de scriitori consacrați, au cântat și au încântat. Am fost și suntem mândri de ei și onorați că își doresc să dea un plus de valoare proiectului nostru. În ultima vineri din fiecare lună îi puteți asculta recitând, cântând, vorbindu-ne despre ei… Din această lună vom colabora și cu Cercul de Formație muzică ușoară, de la Palatul Copiilor, în cadrul Cenaclului literar „Menestrel”. Desigur, le mulțumim pe această cale și coordonatorilor lor,prof. Manuela Codrean și prof. Paul Edeleni.

“Un român ajuns pe meleaguri vieneze, care nu a uitat de România”

Cine sunt oamenii din spatele proiectului RadioTv Unirea Internațional?

Ioan Godja, un român ajuns pe meleaguri vieneze, care nu a uitat de România și care încearcă, prin postul de radio RadioTv Unirea Internațional, să astâmpere dorul românilor de pretutindeni, difuzând muzică românească, dar și emisiuni de calitate, oferindu-ne, astfel, oportunitatea de a emite și din Arad.
Radu Bădoiu, un om cu suflet mare, manager al XBG Media Pictures. Florica R. Cândea, sufletul acestui proiect. Datorită ei, mergem mereu mai departe, indiferent de obstacolele care apar în cale. Ea este cea care face conexiuni, care mediază și soluționează. Îmi amintesc că mi-a vorbit despre această emisiune încă din toamna anului 2019. Desigur, era ceva nou pentru noi. Nu îndrăzneam să mă gândesc că aș putea fi redactor de emisiune radio, dar nici nu îmi convenea să renunț la idee. Astfel, împreună cu dumneaei, am considerat că e mai bine ca fiecare dintre noi să aibă doar o emisiune/lună… Și așa s-a născut echipa. Alături de noi mai sunt Ioana Nistor și Constantin Avădanei. Dar, cum și alții voiau să facă parte din echipa noastră, au apărut emisiunile difuzate miercurea, ”Viața din altă perspectivă” (Noemy Szentesi și Antonio Rusu) și „Dincolo de prezent” (Elena și Silviu Szentesi).

De curând ai fost numită în funcția de director adjunct, la Liceul „Sfânta Maria” Arad. Prin ce modalități vor fi încurajați copiii să găsească activități extrașcolare motivante?

Într-adevăr, nu aduce anul ce aduce ceasul. Fac parte, de puțin timp, din echipa managerială a școlii la care lucrez. Activitățile extrașcolare sunt prioritare pentru noi (cadre didactice, dar și personal auxiliar, fiindcă, subliniez, suntem o echipă!), cu atât mai mult cu cât copiii noștri au nevoie să interacționeze cu ceilalți, să își facă prieteni, să comunice, să împărtășească idei și pasiuni. În acest sens, pentru școala noastră, parteneriatele și proiectele au devenit o tradiție. Amintesc câteva, din anii trecuți: parteneriate cu Biblioteca Județeană și Muzeul din Arad (Olar Luminița, Pătru Tatiana, Hepeș Ramona, Cosma Oana), Asociația Nevăzătorilor din Arad (Pătru Tatiana, Pătru Aurel), Fundația Sense Internațional (toate cadrele didactice), Palatul Copiilor – Cercul de Jurnalism, Cercul de Formație Muzică Ușoară, (Baba Carina), Școala Gimnazială din Fântânele (Iovu Mihaela, Baba Carina), Școala Gimnazială din Birchiș (Iovu Mihaela, Baba Carina), Liceul Național de Informatică (Sauliuc Toma), Centrul Climb Again (Crișan Mariana, Bărbosu Daniel). De asemenea, în acest an școlar ne dorim să realizăm parteneriate și cu Centrul Cultural Județean din Arad, Muzeul de Etnografie din Vladimirescu și Parohia Variașu Mare. Cadrele didactice sunt cele care îi îndrumă pe copii, care aduc la școală și dăruiesc copiilor un strop din ceea ce sunt și din ceea ce fac. Nu am reușit să îi amintesc pe toți colegii care au implementat proiecte/parteneriate, fiecare dintre ei reușind să facă acest lucru, dar nădăjduiesc ca în anul următor, când școala noastră va împlini 100 de ani, să reușim să arătăm lumii ce se întâmplă de fapt la Liceul Special „Sfânta Maria”, cine sunt copiii și profesorii noștri.

„Rebelii, cei care nu acceptă îndiguirea noastră, se dovedesc, de multe ori, la vremea maturității, niște genii”.

Tu ești profesoară, poetă, scriitoare și jurnalistă. De ce este important să-i motivăm pe copii să fie creativi?

Cred că oamenii trebuie să aibă trei pasiuni: una care să le asigure un venit, una care să îi ajute să se relaxeze și una care să îi provoace, să le stârnească dorința de a descoperi ceva nou, de a se depăși. Ei bine, îmi fac meseria cu drag, mi-am dorit să fiu dascăl încă de pe când eram în gimnaziu, scriu din vremea liceului, chiar dacă nu mă consider poetă, ci doar o mare iubitoare de poezie, de frumos, sub toate formele pe care poate să le ia acesta – îl parafrazez pe Nichita Stănescu, și învăț mereu câte ceva nou… de când sunt redactor al emisiunii „Români pentru Români”. Pasiunile mele au un element comun: cuvântul, un fel de aer al sufletului. De ce e important să îi motivăm pe copii să fie creativi? De fapt, cred că putem privi lucrurile și dintr-un punct de vedere opus: cum să ne cenzurăm pe noi înșine, dascălii și părinții, spre a nu le toci creativitatea?!... „Fiecare copil e un artist!” afirmă Pablo Picasso. Copiii sunt creativi prin însăși firea lor, se nasc așa, dovadă întrebările pe care ni le pun, desenele pe care le fac, micile lor invenții, jocurile lor. Inocența le permite să vadă lumea altfel decât o vedem noi, să pătrundă în esența lucrurilor, să facă analogii la care noi, adulții, nu ne-am fi gândit niciodată. Rebelii, cei care nu acceptă îndiguirea noastră, se dovedesc, de multe ori, la vremea maturității, niște genii. Fiindcă mintea și sufletul lor nu își pierd acea prospețime nativă de a înțelege lumea. Problema suntem noi. Fără să ne dăm seama, le modelăm sufletele și mintea după șabloanele noastre, îi convingem că noi cunoaștem adevărul absolut, iar ei ne ascultă. Undeva… între regulile noastre și creativitatea lor trebuie să existe o linie discretă, peste care să nu avem voie să trecem. Cred că în acest aspect constă geniul unui pedagog. În definitiv, cerul nu e albastru… doar ni se pare că este așa, culoarea albastră, spun fizicienii, reprezentând o consecință a întâlnirii razelor de soare (aproape albe!) cu atmosfera Pământului. Așadar, e bine să îi învățăm pe copii „alfabetul” picturii, al muzicii, al scrisului… iar, mai departe, după ce își însușesc niște tehnici, să îi lăsăm să se joace cu ele, să le aplice după cum doresc. Cu siguranță, rezultatele vor fi spectaculoase

prof. coord. Cercul de Jurnalistică