„Cuvinte Jucăușe” prin aplicații și platforme online

    Palatul Copiilor Arad a desfășurat activități inedite în cadrul Programului educațional „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”, prin intermediul ediției online a Concursului Regional Interdisciplinar Cuvinte Jucăușe 2020. Cu ajutorul aplicațiilor online, peste 170 de elevi au expediat către organizatori scenete de teatru sau de arta animației, monologuri, dialoguri, teatru radiofonic, storytelling, scenete scrise, produse scenografice, creații literare și nonliterare.
    Proiectul a fost coordonat de profesorii de la Palatul Copiilor Arad de la Cercurile de Teatru de păpuși, Jurnalistică, Pictură pe sticlă, Cultură și civilizație românească, în colaborare cu Asociația Generală a Învățătorilor din România. La competiție au trimis lucrări elevi din Republica Moldova, precum și elevi din România, participanți la etapa regională a Concursului Regional Interdisciplinar „Cuvinte Jucăușe” 2020 aprobat în CAER 2020 (anulat din cauza pandemiei Covid-19) – de la școli, palate și cluburi ale copiilor din 10 județe respectiv Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Cluj, Constanța, Prahova, Suceava, Timiș, Vaslui și din municipiul București.
   Temele abordate în aceste activități au fost natura, timpul, iubirea, copilăria și prietenia. Juriul a evaluat lucrările, iar diseminarea rezultatelor s-a realizat prin intermediul platformelor și aplicațiilor online.   Organizatorii tematicii „Cuvinte Jucăușe” din acest an (Manuela Codrean – prof. Cercul de Jurnalistică, Ariana Moisescu – prof. Cercul de Pictură pe sticlă, Mihaela Andrei – prof. Cercul de Teatru de păpuși, Nadina Maria Szakacs – prof. Cercul de Cultură și civilizație românească, Viorel Dolha – președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România) au avut în vedere să respecte tradiția secțiunilor Creație literară și Artele spectacolului de teatru pentru copii.
    Obiectivele vizau ca, prin acest proiect propus pentru Școala Altfel, să se creeze produse artistice, literare și nonliterare, să se valorifice potențialul creativ prin interpretare teatrală și să se utilizeze diferite mijloace de expresie artistică teatrală exprimate on-line.
   Odată cu finalizarea activităților, s-a dovedit faptul că platformele on-line sunt atractive și eficiente în realizarea de concursuri extrașcolare, valorificându-se în orice condiții potențialul creativ al copiilor.

prof. Mihaela Andrei, Cercul de Teatru de păpuși, Palatul Copiilor Arad