Doi elevi de la Cercul de canto la Vocea Romaniei

Radu Preda și Chelariu Flavia, elevii cercului de canto de al Palatul Copiilor Arad au participat la începutul acestei luni la Vocea Romaniei.
Flavia Valentina Chelariu are 17 ani jumătate, o fată cum mulți si-ar dori, deșteaptă, talentată, un om de încredere, e de la vârsta de cinci ani la dansuri populare și de la 10 ani a început canto, doar la Palatul Copiilor Arad. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale unde a obținut premii frumoase, de trei ani participă la preselecțiile Vocea României și anul acesta a reușit să ajungă la scaune, unde a înterpretat melodia “Of, inimioară!” (Luminita Dobrescu). Nu s-a întors niciun scaun, dar momentul a fost emoționant și juriul a rugat-o să vină și la anul, apreciind vocea, interpretarea și prezența ei.
Radu Preda are 16 ani, un băiat frumos, încrezător, deștept, carismatic, cu o voce caldă, plină de poezie, îl citez pe Tudor Chirilă (care a vrut să se întoarcă, dar nu s-a întâmplat).
Despre Radu pot să spun că a fost la canto în clasa a IV-a, a întrerupt canto la câteva luni după ce profesoara de canto l-a descoperit și l-a întrebat dacă dorește să cânte la serbarea de Crăciun, el confirmând, dar în ziua serbării, când a văzut ca sala festiva este plină, a fugit pur și simplu și nu a mai vrut să cânte.
S-a întors din nou la Palatul Copiilor după 4 ani, în clasa a VIII- a, dornic să urce pe scenă și să nu o mai părăsească.
Anul acesta a participat pentru prima oară la preselecțiile -Vocea României și a ajuns până la scaune. Din păcate, nici Radu nu a trecut mai departe, dar momemtul în care juriul s-a întors (crezând ca e fată, datorită vocii), părerea de rău s-a văzut pe fețele lor, regretând că l-au lăsat să le scape printre degete și l-au rugat să vină din nou la anul. Acest lucru se va întâmpla pentru ca ambiția noastră este mare. Doresc să menționez că la preselecții au mai participat și Cuc Melania Alexandra și Ștefan Guțanu, voci foarte bune, probabil că nu a fost acum momentul lor, dar va veni când nici nu te aștepți.

Felicitări dragii noștri, SUNTEM MÂNDRI DE VOI!

 Flavia https://www.youtube.com/watch?v=d6Za2Gd26js&feature=share&fbclid=IwAR1lx...

 Radu https://www.youtube.com/watch?v=1muzQ0_XSe0

Roșu Laura, prof. Cercul de Canto, Palatul Copiilor Arad