Teatrix – 11 premii la „Teatru Fest”

Trupa de la Palat a avut cea mai bună regie. Trupa Teatrix din cadrul Palatului Copiilor Arad a obţinut locul I pentru Cea mai bună regie și locul II pentru Cel mai bun spectacol la cea a IX-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Teatru pentru liceeni „Teatru Fest”, desfăşurat recent la Băişoara, judeţul Cluj. Actorii au interpretat piesa „Un bogat, trei săraci” după Louis Calaferte în regia Gabrielei Pavel. „Acest festival ne-a ajutat să ne detașăm de problemele din viața de zi cu zi, și ne-a dat șansa să ne dezvoltăm într-un mediu curat, din toate punctele de vedere”, a spus Balint Ioana, Trupa Teatrix

Încununați cu premii

Pe lângă acest premiu important, Trupa Teatrix a mai obţinut locul I pentru Cea mai bună actriță în rol secundar prin  Karina  Zima și Premiul special pentru monolog  prin intermediul Ralucăi Bajura. De asemenea  Iulia Bock s-a clasat pe locul II la categoria Cea mai bună actriță, iar Ioana Balint pe poziția a III-a. Vladimir Cristea a câștigat premiul II pentru Cel mai bun actor, iar colegul său din trupă, Alex Hossu a urcat pe poziția a treia la aceeași categorie. Premiul al doilea pentru Cel mai bun actor în rol secundar a ajuns la Sabău Norbert iar Premiul special pentru cea mai unită echipă nu putea merge decât la Trupa Teatrix care a mai fost premiată și la categoria Cele mai bune costume.

Bogații” din Teatrix

Vlad Nicoraș, Ioana Balint, Raluca Bajura, Maria Barbura, Iulia Bock, Vladimir Cristea, Vlad Drijman, Beatrice Faur, Alex Hosszu, Norbert Sabău şi Karina Zima sunt actorii  din Trupa Teatrix care au îmbogățit inimile iubitorilor de teatru și de frumos.

prof. coord. Cercul de Jurnalistică