Povești de iarnă sub brad

Colectivul Revistei Menestrel urează tuturor părinților, bunicilor, copiilor, profesorilor și colaboratorilor un An Nou  plin de bucurii! Sub brad aveți două povești. La mulți ani!

Sebastian şi bradul de Crăciun

                În Ajunul Crăciunului, Sebastian, un copil sărac, stătea lângă bradul de Crăciun. Îl privea trist. Era gol pentru că părinţii săi nu au avut nici anul acesta bani să cumpere globuri. A început să coloreze pe hârtii globuri. Nu-i plăceau, le tot ştergea. S-a uitat pe geam şi norocul său ca peste drum era casa unui om bogat. În faţa casei acestuia era un brad cu multe globuri mari. Avea de unde să ia modele frumoase. A început să deseneze şi să decupeze. Nu i-au ieşit nici de această dată. S-a gândit să meargă să ceară de la vecinii din strada alăturată globuri pentru a împodobi bradul. Erau nişte vecini tare de treabă. Aceştia, binevoitori, i-au împrumutat douăsprezece globuri. Fericit, Sebastian s-a dus la brad și l-a împodobit. Deodată, a auzit o voce:

- Mulţumesc, copile drag! A zis bradul.

- Cum? Tu vorbeşti?

- Da! Vorbesc!

- Vrei să fii prietenul meu? Eu nu am avut niciodată vreun prieten. Toți mă evită pe stradă.

- Sigur că vreau să fiu prietenul tău! Ia spune-mi, tu ce vrei de Craciun?

- Aş dori ceva fantastic!

- Ce ai dori?

- Aș dori o carte de poveşti!

- Dar, Sebastian, nu ai dori ceva mult mai fantastic?

- Nu. M-aş mulțumi cu două cărți în bibliotecă.

- Bine. Îi voi spune lui Moș Crăciun.

- Stai, tu îi spui lui Moș Crăciun ce vrea fiecare copil de la el?

- Toți brazii de Crăciun fac asta. Îi transmit lui Moș Crăciun dorințele copiilor.

- Bine. Pa, Verzişor, trebuie să merg la culcare!

- Hei, nu mă cheamă aşa!

- Eu aşa o să-ţi spun! Pa!

- Pa, Sebastian!

În următoarea zi, Sebastian s-a îndreaptat grăbit către brad. Abia aşteapta să vadă ce cadouri a primit. Într-o pungă mare a găsit haine, treizeci de carți, fructe, legume, flori şi ceaiuri pentru toată familia. Era foarte bucuros. L-a îmbrăţişat pe noul său prieten şi i-a zis:

- Îți multumesc, bradule de Crăciun!

- Cu placere, dragul meu! Spune, vrei să vii cu mine în Laponia?

- Ce e Laponia?

- Laponia e ţara lui Moș Crăciun.

- Sigur că vreau!

Din senin au apărut patru elfi, ajutoarele lui Moș Crăciun. Ei i-au spus să se aşeze în sania pe care au adus-o. După un drum lung printre nori, în sfârşit au ajuns. Sebastian a intrat în casa lui Moş Crăciun. A rămas uimit. Părea un vis. Acolo a mâncat cea mai bună turtă dulce si a băut ciocolată caldă pentru prima oară. Apoi s-a dus împreună cu spiriduşii şi cu Moş Crăciun la fabrica de jucării. Acolo a descoperit cum se fac jucăriile. Mos Crăciun şi cu spiridusii săi au hotarat să-i dea si lui o jucărie. Văzându-l cât e de încântat, Moş Crăciun l-a lăsat să ia două. El a ales un ursulet de pluş şi un dinozaur. Atunci când a trebuit să plece, nu a plecat fară o îmbrăţisare de la Mos Craciun. Şi din nou a parcurs acel lung drum, pe sus printre nori. Spiridusul care ghida renii de la sanie i-a mai dat un pachet cu turtă dulce.
     Atunci când a ajuns acasă, era seară. Le-a arătat părinţilor ce a primit de la Moş Craciun. Ei erau uimiţi. Sebastian a fost cuprins de îmbrăţisări. Copiii din vecini au auzit povestea lui şi s-au împrietenit cu el. În acea excursie, cel mai mult i-au plăcut renii lui Moş Crăciun mai ales Rudolf. Această întâmplare nu o va uita niciodată. Abia aşteaptă să vină Crăciunul viitor şi să reîntoarcă în Laponia.

Teodora Andrei,

clasa a IV-a,

Cearta şi omul de zăpadă Zim-Zim

           A nins foarte mult luna acesta. Zăpada i-a scos pe copii afară din casă. Îmi amintesc că în urmă cu o săptămână am ieşit la joacă cu prietenele mele Ioana, Erika şi Andrada să ne batem cu bulgări de zăpadă. Nu ştiam că se va întâmpla ceva neplăcut. După câteva minute, Andrada a venit cu o propunere:

- Hai să ne dăm pe gheată!

- Nu! Mai bine ne batem cu bulgării de zăpadă, a spus Ioana.

- Mai bine facem un om de zăpadă, a zis Erika.

   Ne-am hotărât să plecăm. Ne-am îndreptat spre grădina blocului meu deoarece acolo este mai multă zăpadă..După ce ne-am plimbat pe la scările blocului, am tot luat zăpadă în mâini şi ne-au îngheţat mânuşile. Au trecut două sau trei ore şi noi nu ne mai săturam jucându-ne. Deodată am auzit că cineva ne striga pe nume. Erau părinţii noştri care ne chemau acasă să mâncăm şi să ne încalzim la calorifer.

    Înainte să plecăm, ne-am plănuit ce să ne jucăm data viitoare. Ioana a spus să ne batem cu bulgării de zăpadă,Andrada a spus să mergem în grădină la mine la scară să ne ţinem de crengile copacilor, Erika zicea să ne dăm pe gheată, iar eu am insistat să ne jucăm ceva diferit cum ar fi îngeri de zăpadă. Fiindcă am avut păreri diferite, ne-am certat şi nu am mai fost prieteni. Le-am şters numerele de telefon, le-am povestit părinţilor ce s-a întamplat şi nu ne-am mai jucat unul cu celălalt timp de o săptămână. Părinţii mi-au explicat că nu-i bine ce facem, dar eu eram extrem de supărat. Între timp am aflat că nici ei nu s-au mai văzut unul cu celălalt. Adevărul este că îmi lipseau.
   Într-una din zilele trecute am primit o scrisoare nesemnată. Eram rugat să vin miercuri la ora 17 în locul nostru preferat de joacă. M-am dus. Toţi prietenii mei erau acolo, primiseră aceeaşi scrisoare. Ne întrebam cu toţii cine a scris scrisoarea. Au început discuţiile:

- Nu vă mai uitaţi aşa la mine, ştiu că tu Erika mi-ai trimis scrisoarea aia, zise Andrada.

- Eu!? Eu nu ţi-am trimis nici o scrisoare! Cred că Mario mi-a trimis o scrisoare! spuse Erika

- Eu!? Nu ţi-am făcut nici o scrisoare! Şi de ce ţi-aş scrie o scrisoare dacă nu suntem prieteni! Poate că a fost Ioana!?

- Cred că glumeşti! Nici măcar nu i-aş face o scrisoare Andradei! spuse Ioana

- Oricum Ioana nu mi-ar face o scrisoare niciodată! spuse Andrada.

-Bine. Dar, dacă niciunul nu a trimis scrisoarea, atunci cine a fost?

Apoi dintr-o dată un om de zăpadă, făcut de noi, lângă bloc a zis:

- Eu am scris scrisoarea!

Ne-am speriat şi Ioana a spus să fugim.Toţi am ascultat-o şi am luat-o la sănătoasa. Omul de zăpadă a alergat după noi până la grădina blocului meu. Ne-am oprit de oboseală.

Omul de zăpadă a spus:

- Mă cheamă Zim-Zim. V-am trimis scrisorile, pentru că nu este bine să se certe copiii între ei, mai ales prietenii. Copiii trebuie să aibă sufletul curat, să cânte colinde, să scrie poezii şi să înveţe la şcoală. Sunteţi foarte amuzanţi.Vă puteţi juca ce vreţi, doar să nu vă certaţi!

- Zim-Zim are dreptate. Ne jucăm fără să ne mai certăm, a zis Ioana..

- Ne împăcăm? am întrebat eu.

Am început să ne îmbrăţişăm. Eram aşa de fericit că sunt din nou alături de prietenii mei că nici nu mi-am dat seama când a dispărut omul de zăpadă. Toţi ne-am împăcat. S-a făcut noapte. Am plecat acasă, le-am salvat iarăşi numerele de telefon în agendă şi le-am spus părinţilor ce s-a întâmplat. Povestea cu omul de zăpadă nu au crezut-o, nici nu mă aşteptam, adulţii sunt prea serioşi. Important este că sunt din nou fericit. Iarna aceasta se anunţă foarte frumoasă!

Herbei Mario

clasa a IV-a