Bucurie si jurnalism - la final

Competiția interdisciplinară „Copilărie, Bucurie și Jurnalism” și-a desemnat câștigătorii. Evenimentul, aflat la prima ediție, a fost organizat, recent, de Cercul Jurnalistică de la Palatul Copiilor Arad, coordonat de prof. Manuela Codrean și Cercul de Teatru de Păpuși, coordonat de prof. Mihaela Andrei și a avut patru secțiuni, respectiv creație literară, interpretare artistică, fotografie și text jurnalistic. „La secțiunea interpretare s-au înscris 47 de copii. S-au acordat premii pentru interpretare, originalitate, atmosfera artistică, prezență scenică, dicție, expresivitatea mânuirii păpușii și creativitate. Mulțumesc Clubului Copiilor Sântana, coordonat de prof. Blându Diana, pentru participarea la concurs, colegilor de la Palat și părinților pentru sprijinul acordat ”, ne-a spus Mihaela Andrei, prof. Cercul de Teatru de Păpuși.

Fotografii, știri și poezii

Peste 60 de lucrări au fost jurizate la secțiunile creatie literară (poezii amuzante), fotografie și text jurnalistic ( știre), creațiile fiind realizate atât de copiii înscriși la Palatul Copiilor Arad cât și de elevi ai Clubului Copiilor Pecica, coordonat de prof. Mistor Anca. „S-au acordat premii pentru cea mai interesantă fotografie, cel mai bun redactor, cea mai amuzantă poezie, pentru originalitate, creativitate dar și premii pentru cea mai bună știre sau cea mai interesantă informație de presă. Mulțumim celor care ne-au sprijinit în acest demers”, a spus Manuela Codrean, prof. Cercul de Jurnalistică.

Diplome, recital și spectacol

Din juriu au făcut parte profesori de specialitate din cadrul Palatului Copiilor Arad, cum ar fi Hajnalka Kohn, Nesmerak Bianca, Lidia Both, Blându Diana și jurnaliști din presa locală - Vasile Filip (Jurnalul Aradean) și Adrian Cotuna ( Glasul Aradului). Copiii au fost răsplătiți cu diplome, concursul finalizându-se cu un recital de poezie și spectacol de teatru de păpuși, în Sala Festivă a Palatului Copiilor Arad.