Fluorescență

Ținea degetul pe rotița brichetei. Se uită cu frică la ea. Să o aprindă sau nu? Când era mică avea impresia că îi va exploda în față. Își aminti de Zippo-ul bunicului ei. Să o aprindă sau nu? Îi era puțin teamă. Dar, încet, lăsă degetul în jos. În timp ce rotița se învârti, se formă flacăra. Zâmbi copilărește, precum ar fi văzut pentru prima dată cum se aprinde o brichetă.

În tot acest timp îi simțea privirea. Nu putea spune sigur în ce fel o privea. Își dorea să fie cu dragoste și asta o miră. De când îl cunoscuse, persoana lui nu o impresionă în mod deosebit. Era o simplă cunoștință. Trasăturile lui James nu o atraseră niciodată. Era puțin mai înalt decât ea și avea nasul strâmb. Nu înțelegea cum din senin ceva o fascina la el. Cu toate acestea, avea o incertitudine. El o privea. Atât știa. Însă, cumva îi era destul să se simtă privită.

- Sărută-o măi, odată! îl auzi pe Oliver beat criță lângă ea.

Jane tresări. Nici nu se gândise ca el să o sărute. I se părea amuzant ce tocmai auzise, așa că își luă brusc privirea de pe brichetă și o îndreptă spre el. James o privea fix, cu seriozitate. „Deci, doar atât fusese. E serios!”,  își spuse. „Și totuși, sunt unele persone care ascund multe prin seriozitate”, se gândi în timp ce studia gravura brichetei. Îi plăcea. Era simplă, cu niște linii care desemnau valurile unei ape și cu un porumbel în partea de sus. Și bricheta bunicului ei avea o pasăre, însă era un vultur care ocupa toată suprafața brichetei. 

- Să știi că te-am visat, i se adresă James după câteva minute, ca și cum vorbele lui Oliver îl încurajară să se confeseze.

Jane  puse bricheta pe masă înghițind în sec. Privi scrumiera în care James tocmai ce își stinse țigara și, cu un ton ironic, îl întrebă:

- Și tu mă visezi?

- Te-am sărutat și nu ți-ai deschis gura, a continuat, ignorându-i remarca.

Jane se abținu să nu rândă, așa că îi zâmbi scurt.

- Eu plec! a  spus Oliver ridicându-se, lunând în mână  paharul cu  bere. Ar trebui să intrați și voi! E muzică bună.

Văzându-se singuri, Jane deveni serioasă. James nu îi mai spuse nimic.  Tăcură amândoi, privind spre geamul ceainăriei din care se auzea vag o melodie a lui  Ella Fitzgerald. Lui Jane îi plăcea jazz-ul, așa că fredonă încet versurile, după care își luă haina de pe spătarul scaunului și și-o puse pe umeri.

- E destul de rece, a intervenit James, în timp ce își aprindea altă țigară. Dar, e destul de cald pentru noiembrie.

- Dă-mi, te rog, puțin bricheta.

O studie pentru câteva momente după care Jane îi spuse naiv:

- Să știi că nu ți-o mai dau.  Am început să țin la ea. Seamănă foarte mult cu cea a bunicului meu.

- Fii serioasă...

- De unde o ai?

- Am cumpărat-o din Polonia, îi răspunse stingând țigara pe care încă nu o terminase.

- Și bunicul meu tot de acolo a luat-o. Dar prin anii 60, completă fata.

- Interesant. Acum, dacă îmi permiți, îi spuse glonț, aș dori să mai aprind una.

- Fumezi prea mult...

- Ți se pare, îi răspunse în timp ce își aprinse țigara.

- Nu ți-o dau dacă nu intri să dansăm, îi zâmbi, ridicându-se de la masă și luând bricheta.

- Termin asta și ne vedem înăuntru.

Jane băgă jucăuș bricheta în buzunarul hainei, după care își aranjă paltonul pe umeri, și întră în ceainărie.

Se așeză la o masă și comandă un cappuccino. Îl putea vedea pe James prin sticla ceainăriei. Era vis-a- vis cu ea. Vorbea cu ceva indivizi cam de vârsta lui, îmbracați la costum. Îi se părea atât de degajat. Îi transmitea calm și siguranță. Apoi privi în jur. Erau mulți oameni care dansau pe melodii vechi. Își aminti de Michael. Ultima dată când îl văzuse ers în ceainăria aceasta. Nici nu observă când o colegă i se alăturase la masă. Din ceea ce îi spunea, Jane reținu doar că era trecut de ora 1.00. Reuși să ia câteva înghițituri din cappuccino când James se așeză lângă ea. Era obosită, tristă și îi era frig. Se apropie de el ca să îi spună că va pleca, însă acesta o sărută brusc. Era euforică. Nu simțise nimic. Starea de somnolență o făcea să fie moale, maleabilă. Nu putea să își miște buzele sau corpul. Avea o stare de anestezie și, cumva nu mai conta. Imaginea lui Michael îi era conturată clar, încă mai ținea la el. Se îndepărtă de James brusc. Era tristă și nimic mai mult.

- Acum pot avea bricheta înapoi? îi se adresă tranșant.

Jane scoase bricheta din buzunar oripilată. Starea de somnolență se evaporă instantaneu în timp ce îl privea pe James cum se îndepărtează. Terminase de băut cappuccino-ul, după care își luă genta și plecă.

Coborî scările de la tersă și, în semiîntuneric îl văzuse pe Oliver lângă James.

- Vorbește cu ea,  îl îndemnă acesta. O să îți pară rău...

- Lasă, îi spuse stins. Este în regulă.

Jane auzi, însă îgnoră. Când ajunse în dreptul lor salută sec, precum ultima jumătate de oră nu existase, după care înaintă pe aleea pietruită.

 Cristina Zaha, Cercul de Jurnalistică