Zărandul primul „Pe fir de baladă”

Ansamblul Folcloric Zarandul Arad de la Palatul Copiilor Arad s-a întors din Gorj cu patru  premii I si trei locuri II. Premiile au fost obţinute la Concursul Naţional „Pe fir de balada”, defășurat recent la Târgu Jiu.  Pe primul loc s-au clasat atât Ansamblul Folcloric Zarandul Arad cât și Formația de dansuri Zarandul.  “A fost un prilej de socializare și totodată de îmbogățire a orizontului cultural arădean cu patrimoniul gorjean”, a spus Vasile Peri, prof. coord. Cercul de Dans popular.

Soliștii pe podium

 La acest festival soliștii vocali Șerban Vlad și Drăgan Alexandra au urcat pe primul locul, iar Lupșa Sorina s-a clasat pe locul II. Tot pe al doilea loc au urcat și Șiclovan Răzvan - solist instrumetist la acordeon dar și Taraful coordonat de corepetitorul Daniel Clej.

Zărandul mereu primul

Cea de-a XXXIX ediţie a Festivalului Naţional „Pe fir de baladă” a fost organizată de Palatul Copiilor Târgu-Jiu. Ansamblul Zărandul participă pentru a patra oară la acest festival, la ultimele două ediții obținând trofeul festivalului.  Aproximativ 400 de copii din 15 judeţe ale ţării au participat anul acesta la competiția gorjeană.

Școala Gimnazială Nr. 5 Arad
Clasa a VI-a