Continuă înscrierile la Palatul Copiilor

Peste 1000 de copii s-au inscris deja

Părinţii şi copiii au luat cu asalt Palatul Copiilor Arad pentru a se înscrie la unul din cele 35 de cercuri existente în cadrul acestei instituţii de învăţământ, cursurile fiind gratuite. Foarte mulţi au venit în primele zile de înscriere, repectiv jumătatea lunii august, pentru a se asigura că vor prinde un loc la cercul dorit, dar nici prima săptămâna din septembrie nu a fost liniştită, numarul copiilor înregistrat pâna acum depăşind cifra 1000. “Pentru mine e important ca să umplu timpul copilului cu activităţi benefice. În plus cursurile sunt gratuite şi ar fi păcat să nu profităm de oferta variată de aici”, a spus Copil Alexandra, una dintre mămicile prezente la înscrieri.Cei care nu au reuşit încă să-şi înscrie copilul mai pot face acest lucru până în 27 septembrie, de luni până vineri între 9.00-18.00 şi sâmbăta de la 9.00 la13.00. Pentru inscriere este nevoie de copie după certificatul de naştere, adeverinţă medicală „apt pentru efort fizic” (pentru cei care vor frecventa cursurile sportive şi de dans, care va fi predată, la începerea cursurilor, la îndrumătorul cerc), cât şi de un formular care va fi completat la Palat. Deschiderea oficială a activităţilor Palatului Copiilor va fi în 27 septembrie, la orele 17.30, la Sala Polivalentă Victoria, ocazie cu care părinţii şi copiii vor putea admira scurte reprezentaţii ale cercurilor. Anul trecut peste 5800 de copii au fost inscrişi la activităţile extraşcolare oferite de Palatul Copiilor din Arad.

prof. coord. Cercul de Jurnalistică