Jocul

Râsul cald şi faţa albă ca un nor curat de spumă
Mă îndeamnă să iau viaţa mai în râs, sau mai în glumă
Şi cântând, făcându-mi mutre, mă tot roagă să zâmbesc
Într-un mod hazliu şi vesel dar atât de nefiresc

Pentru anii ce îmi umplu şi trecutul şi visarea
Eu las joaca fără mine şi chem în şoaptă uitarea
Dar mă strigă, glasul dulce, clopoţel ce mă trezeşte,
Iar visarea mea dispare şi uimirea mea tot creşte

Cum de s-a pornit în mine, ca o muzică de flaut
Vocea care râde-ntruna şi mă strigă să o caut
Cine-i oare prichindelul cu privirea luminoasă
Ce se zbenguie prin minte şi în pace nu mă lasă?

Stai c-am să te prind şi-atunci, o să râd eu zgomotos
Când va trebui să cauţi gandul meu prin timpul gros
Ce încearcă să te-ascundă peste tot fără să ştie
Că eşti totdeanuna-n suflet, draga mea, copilărie!