„Toamna - personaje, locuri, povești”

Parteneriat, între Palatul Copiilor Arad și Școala Gimnazială „Caius Iacob” în cadrul programului „Săptămâna Verde”.

Aproximativ 70 de elevi, de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” Arad, clasele VII – VIII, însoțiți de doamnele profesoare Marchiș Ana, Cătălina Badea și Mariana Alda, au participat azi la Palatul Copiilor Arad, la Atelierele creative „Toamna - personaje, locuri, povești”. Activitățile desfășurate au fost coordonate de profesorii de la cercurile de artă: prof. Stana Daniela, Cercul Desen / Pictură, prof. Sabău Anca, Cercul Artă decorativă, prof. Moisescu Ariana, Cercul Pictură pe sticlă și prof. Bocșe Raul, Cercul Ceramică. Elevii au realizat lucrări cu tematică de toamnă, desene și ilustratii cu personaje, crochiuri de modă, mandale și modelaje. Felicitări tuturor copiilor pentru lucrările realizate!

 

Prof. Daniela Stana, Cercul Desen/ Pictură