O ploaie de meteoriți și Povestea unei pasiuni. "Pot vedea doar lumina, culorile foarte tari și, câteodată, umbrele"

Povestea unei pasiuni

   Mă numesc Ariana Pero, am 16 ani, locuiesc în Arad. Sunt nevăzătoare de la naștere, pot vedea doar lumina, culorile foarte tari șI, câteodată, umbrele. Îmi plac provocările și sunt o persoană sociabilă.
   În fiecare zi merg la școală, iar, apoi, când programul școlar se termină, mă duc la sala de cățărat, ca să îmi fac antrenamentele. Răzvan ne trimite antrenamentele săptămânal, pe care eu le fac cu ajutorul Anei, antrenoarea mea.
    În Franța, la vârsta de nouă ani, am fost pentru prima oară la cățărat, pe vremea aceea îmi era foarte frică de înălțime. Când îmi dădeam seama că sunt la înălțime nu mai voiam să mă mai cațăr. Am avut această problemă timp de câteva luni. Instructorii mă tot încurajau, dar eu nu am prins curaj. Înainte cu câteva săptămâni să mă mut în România, am îndrăznit totuși să mă cațăr până sus. Atunci am descoperit că pot să fac și eu lucrurile ca orice om normal. Era o senzație pe care nu știu cum să o descriu, dar era o senzație în care aveam să găsesc mai multă motivație decât aș fi crezut.
   Când m-am întors în România, nu exista o sală de cățărat în Arad. Un an nu m-am cățărat deloc, simțeam că ceva îmi lipsește, dar nu știam ce. M-am bucurat enorm când verișoara mea m-a sunat și mi-a spus că s-a deschis o sală de cățărat în Arad.
    Prima dată, am mers cu ea, și am redescoperit senzația trăită în Franța. Cățăratul îmi dădea prilejul de a fi egală cu ceilalți, cu cei care văd. Dorința ca acest sentiment să continue mă obseda, așa că le-am spus părinților mei că aș vrea să continui acest sport. Părinților le era frică de faptul ca o să fiu refuzată din cauză că nu văd și nu au îndrăznit să sune să îi întrebe pe cei de acolo. Până când, într-o zi, au vrut să-mi facă o surpriză și au sunat. Eu nu eram de față ca nu cumva să mă dezamăgească, dacă nu mă primeau. Însă nu a fost cazul, cei de la sală au fost foarte deschiși și m-au primit fără probleme. Atunci m-am reapucat de cățărat, eram în clasa a VI-a. Dificultăți prea mari nu am întâlnit, atâta timp cât există colaborare între mine și filator totul merge bine.
    Pentru mine cățăratul înseamnă provocare continuă. În fiecare zi o nouă provocare, câteodată traseele nu ies din prima, doar după multe încercări. Fiecare traseu din sală, pot spune, este o provocare, nici unul nu e la fel și din acest motiv îmi place acest sport.
    Din punctul meu de vedere, cățăratul seamănă mult cu viața, deoarece fiecare zi ascunde provocări pe care tu nu le cunoști, dar trebuie să le depășești, la fel este și la cățărat. Recomand tuturor să încerce acest sport, deoarece e un mod de a te depăși pe tine însăți/însuți.

Ariana Pero, clasa a IX-a, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad, Coord. prof. Carina A. Baba

O ploaie de meteoriti ...

Un cer albastru
Un simplu cer înstelat.
O ploaie ce aduce panică
O ploaie ce distruge tot.
O ploaie de meteoriți
Unde timpul se opreste din mișcare.
Când realizam că orice sfârsit este un început ...
Și, când revenim la sentimente.
Un fenomen ce doar oamenii de știință îl pot înțelege
Oamenii de rând, abia se regasesc.
O ploaie de meteoriți se va așterne
Pe acest Pamant într - un timp probabil scurt sau... lung.
Tristețea se va vedea pe chipurile noastre
Dar și o fericire, să vezi un fenomen ceresc!
Universul refăcându-și mersul
Refacând conexiunea din Yin si Yang.
O ploaie ca oricare alta ploaie...
Dar, diferenta este că, din locul ceresc, acestea cad.
O ploaie, unde toți simțim tristețe,
O învățătura a Universului de a ne echilibra.
Ploaia de meteoriti se tot aproprie
Și, într - o zi, poate Pământul va disparea.
O explozie unde totul o să dispară
Dar, nu si sufletele noastre create pe Terra.
O ploaie de meteoriți,
O învătătură despre viață …

Balint Melisa, clasa a IX- a, Cercul de Jurnalism

Nota redactiei: Ariana Pero urmează și cursurile Cercului de Jurnalism.