Povești de la Liceul Sfânta Maria Arad. Râul, Eroziunea și o fată atât de frumoasă, blonduță, cu ochii albaștri...

Povestea Respectului

R – Râul
Er. – Eroziunea
S – Soarele
P – Pădurea
E – Estuarul
C – Câmpul
T – Terra

Domnișoara T era o fată foarte frumoasă. Frumusețea ei însă era desăvârșită și datorită darurilor pe care le primea de la niște admiratori anonimi, care, atunci când îi trimiteau câte un dar, se semnau, enigmatic, R, S, P, E, C. Uneori, mai rar, îi trimitea daruri și un admirator ciudat, Er… acesta avea niște gusturi mai ciudate, parcă cadourile lui erau… de pe altă planetă, stranii, dar domnișoara T s-a obișnuit cu ele și a început chiar să vadă dincolo de aparența banală.

Totuși, s-a întâmplat ca admiratorii domnișoarei T, deși anonimi, să se întâlnească și să se (re)cunoască. Din senin, s-a iscat un conflict și domnul S în loc să strălucească, în loc să lumineze… a aruncat o mână de ploi peste lume.

Consecințele furiei domnului S nu s-au lăsat așteptate. R a început să se extindă peste P și C. Cel din urmă, domnul C, nu s-a lăsat la R și a început să crească de parcă era o bucată de aluat pusă la dospit… creștea, creștea, înlăturând apele sau, mai rău, înghițindu-le. P era și ea (s-a descoperit că domnișoara P îi trimitea daruri domnișoarei T în semn de recunoștință că aceasta a investit în afacerea ei un procent semnificativ de ozon, ceea ce a fost benefic în investiția pe care o gândise la un moment dat)... P era și ea foarte supărată pe toate cele ce se întâmplau, dar fiind o doamnă (!), gândind altfel decât domnii, a căutat soluții. După multe zile în care s-a gândit cum să procedeze, din cauză că acel conflict se agrava, P a decis să intre în acțiune. S-a uitat după domnul S, cu un zâmbet imens și (știind bine că acesta nu va rămâne indiferent) a spus: „Domnule S, avem nevoie de ajutorul tău pentru a putea trăi. Nu vreau să mor.” Domnul S s-a topit pur și simplu. Bucuria lui ieșea prin toate razele solare pe care și le purta cu mândrie peste tot pe unde se ducea.

Putea să îi facă o favoare domnișoarei P, pe care, trebuia să recunoască măcar pentru sine, o urmărea atent de o vreme încoace. Desigur, a ascultat-o pe domnișoara P. Nu putea să nu o asculte. Totuși… i-a spus că el are razele legate, dacă ea nu-l ajută. Vor lucra în echipă și vor reuși. Așadar, a trimis-o la frații ei, R, E, C, Er. Trebuia neapărat să vorbească cu ei și să îi convingă să înceteze. Er a înțeles. A lăsat baltă cearta și s-a pus să facă ce știa el mai bine.

Își vedea de drum, cum s-ar zice. Firesc, dacă Er își făcea treaba, lucrurile mergeau bine și pentru E, care depindea foarte tare de fratele lui. Mai rămăseseră de convins R și C. Încăpățânații familiei. Domnul S a venit la tratative. Îi promisese ajutor domnișoarei P, dar se simțea și cu musca pe căciulă, din cauza acelui pumn de ploi, aruncat cu furie, cândva, peste lume.

Domnișoara P a spus: „Haideți să punem mâna cu toții, să o facem pe T să înflorească, să surâdă. E supărată de prea multă vreme. Lucrurile se pot schimba numai dacă vom colabora. E singura variantă, nu-i așa, domnule S?”

Domnul S a confirmat. R stătea pe gânduri. Avea și el o dorință: să fie mai respectat decât până acum de oamenii care îl jefuiau fără milă… de oamenii care îl transformau într-un coș de gunoi. C, la fel ca și R, a spus că vrea mai multă apreciere, iar P, de asemenea, avea tot această simplă, unică dorință.

Și-au dat mâinile. Domnul S a reinstalat pacea și… domnișoara T, privind de undeva din umbră, și-a recăpătat zâmbetul și strălucirea, în același timp aflând cine îi erau admiratorii: R E S P E C T….

Ariana Pero, clasa a IX-a
Coord. prof. Baba Carina

O familie obișnuită

A fost odată ca niciodată o fată atât de frumoasă, blonduță cu ochii albaștri ca cerul, pe nume Tania.
Fata trăia într-o casă mai sărăcăcioasă, având o viață mult mai tristă decât își închipuia vreodată cineva.
După un timp, părinții Taniei hotărâseră să o mute la o școală, cu condiții mai bune.
Tania, uimită de vestea că trebuie să își părăsească familia pentru un timp destul de lung, se întristase.
În camera sa rece își puse valiza pe pat și își băgă câteva haine mai șifonate, și o poză cu tatăl și mama sa într-o ramă mai uzată.
A venit și noaptea, fata se puse în pat să doarmă.
O adiere de vânt intra prin crăpătura geamului.
A doua zi, fata se trezi cu o mângâiere ușoară, care venea de la mama sa. Își deschise ochii și îi zâmbi spunând: „Mamă, ești îngerul meu păzitor, un înger atât de minunat încât îmi pune zâmbetul pe față chiar și în cele mai grele momente!''
Mama o pupă pe frunte și o luă în brațe.
Tatăl Taniei intră în cameră pentru a-i spune să ia micul dejun, iar după aceea să se pregătească pentru noul ei loc de școală.
Tania se îmbrăcă și merse în bucătărie, se puse la masă, iar tatăl ei o întrebă: „Draga mea fată, aștepți să îți faci prieteni noi, ca oricare copilă?”
Tania cu lacrimi în ochi își întreabă părinți: „Mamă, tată, credeți că ați făcut alegerea potrivită?
Credeți că o să vă fie mai bine așa? Nu o să vă fie dor de mine?”
Mama spuse: „Tania, nu vorbi prosti, știi bine că noi vrem să îți fie bine, indiferent unde ești noi tot te iubim, micuța mea:”
Tania își luă mama și tatăl în brațe ca un semn de mulțumire pentru a le arăta că iubirea din familie e una minunată.
Tania merse în cameră pentru a-și lua valiza cu haine. Ajungând în stația de autobuz se pune pe o băncuță, după o scurtă așteptare ajunge autobuzul, căutând un loc, Tania se împiedică. Rușinată de privirea oamenilor se ridică și se pune pe un scaun.
Uitându-se pe geam la orașul minunat pe care până acum nu l-a văzut niciodată adoarme, după o oră autobuzul ajunge la școală. Tania se trezește și cu o bătaie rapidă de inimă coboară din autobuz...
Se uită în jur și vede acea mulțime de copii din școală, fericiți, bine îmbrăcați, cu mulți prieteni, diferiți de ea.
Apleacă capul și merge în cămin pentru a-și despacheta valiza.
În următoarea zi, stând în clasă, niște fete s-au adunat în jurul ei și una dintre ele o întreabă:
„Ai vrea să stai cu noi? Dacă așa consideri că poți să îți faci niște prieteni…”
Tania a zâmbit, a mers cu ele în curte și a simțit că se va acomoda.
După trei luni de școală, lucrurile începeau să se schimbe, copiii nu prea mai doreau să stea cu ea, Tania s-a întristat foarte tare. Nu putea să înțeleagă din ce cauză fac aceștia așa.
Luă decizia să plece acasă la părinți în vizită. Ajungând acasă, deschise ușa și o strigă pe mama sa.
Cu pași ușori, mama a venit la ea. Tania era atât de fericită că o revede, a fugit la mama sa în brațe, și-a pus capul pe umărul ei și a început să plângă, spunând: „Mamă, mie cu voi îmi e bine, eu nu vreau să vă mai părăsesc niciodată, oricât de mică ar fi casa asta, mie aici îmi e bine, vreau să știu doar că sunt cu voi.”
Mama a strâns-o în brațe și o sărută pe față.
Tania o întreabă: „Unde e tata?”
Ea răspuns: „A decis să ne părăsească, situația era prea grea și voia o viață mai diferită.”
Fata a simțit ceva dureros în ea când a auzit acele cuvinte de la mama ei. Stând în pat își aduse aminte de toate acele amintiri cu ei, acel moment când se juca cu ea, acel moment când îi citea seară de seară cele mai frumoase povești.
Într-o seară, mama Taniei începu să tușească într-un hal groaznic, Tania o îngriji cum putea ea, la fel cum făcea și mama ei cu ea…
Tania o îngrijea cu iubire și atenție, nopți în șir, și nu dormea, dorind să se facă mama ei mai bine, dar mama nu dădea semne de însănătoșire.
După trei luni, mama sa se făcea din ce în ce mai rău, Tania era într-o stare groaznică.
După șapte luni a venit și ziua ca mama ei să își închidă ochii, în somn adânc spre eternitate.

Kugelman Nikolett, clasa a IX-a
Coord. prof. Baba Carina Anca

 Nota redactiei - Ariana Pero și Kugelman Nikolett sunt și eleve ale Cercul de Jurnalism, de la Palatul Copiilor Arad. Desenul este realizat , Vanci Nina, Palatul Copiilor Arad, prof. coord. Daniela Stana.