Doamna Iarna la cafea

Era iarnă și Doamna Iernii
Se plimba prin mall-ul Părerii,
Se plimba îngândurată
Cu o geantă argintie,
Părând cam supărată
Cu fața ei zgribulie.

La un restaurant se așeză
Și o cafea comandă.
Așteptând ea frumușel
Apare un vânzător de fulgi mititel.
Se pune lângă ea
De parcă vrea ceva.

Cu un mic fior
A dat tonul vorbelor:
- Bună ziua, draga mea!
- Bună! zise atunci și ea.
- Sunt un vânzător renumit de fulgi zglobii,
Fabricați din materiale plumburii.

- Eu nu vreau fulgi zglobii,
Nicidecum plumburii
Eu vreau fulgi de aur,
Din piele tăbăcită de taur.
- Alea costă 4 milioane per bucată, zise vânzătorul cu o față înfumurată.

- Mi-ar lua ani să-ţi plătesc.
Mă simt jignită și n-o să mai grăiesc.
- Ok, ok... m-am prins:
Ești o mare zgârcită și o fandosită!
- Iar tu te crezi comerciant, dar ești doar un vânzător ambulant!
- Plec, m-ai batjocorit, zise vânzătorul jignit.

Și vânzătorul plecă supărat,
Peste măsură enervat
Doamna Iernii plecă înfuriată,
Peste măsură enervată
Și aşa se încheie povestea mea
Sper că te-ai bucurat de ea!