Clopoțelul nu mai sună. Penița continuă să scrie"printre cenușă și rămășițe"

Clopoțelul nu mai sună

Clopoțelul nu mai sună,
Nici în pauza,nu ne adună,
De acasă, copiii lecțiile-nvață
Fără profesori, în față!

Pe Zoom, azi ne-am adunat,
Și  cu toții ne-am bucurat,
Pe colegi i-am revăzut,
Și o îmbrățișare virtuală, le-am făcut!

De profesori dor ne este,
De emoții și de teste,
Când la școală vom veni
Toți ne vom reîntâlni!

Cioban Dalina-Briana, clasa a V-a, Cercul de Jurnalism

COVID-19, de ce mai stai?
                                      
Şcoala online este interesantă
Pentru că studiez acasă.
Avem meeting-uri  săptămânale
Şi citim multe romane.
 
Nu mai punem piciorul în şcoală
Până nu trecem la starea iniţială,
Profesorii predau online,
COVID-19, de ce mai stai?

Erick Ionescu, clasa a VI-a, Cercul de Jurnalism

Ce nu prețuim la timp, nu mai prețuim niciodată

Toată lumea se plânge de cât de rău e să facem ore online. Însă, eu cred că prin aceste ore online putem vedea cât de frumos se îmbină tehnologia cu viața cotidiană. Prin ele realizăm că putem să ne folosim device-urile într-un scop bun. Totodată realizăm că, fără tehnologie, viața noastră ar fi mult, mult mai grea și mai complicată. Ce mult și-ar  fi dorit strămoșii noștri să fie la un click distanță de orice informație ca și noi, să își poată comanda orice și-ar dori, de la mâncare la electrocasnice și produse de uz casnic, iar comanda să le soseasca la poartă. Tot prin aceste ore online, realizăm cât de importantă este matematica și informatica, fară ele nu am fi putut progresa atât de mult.

În această situație dificilă în care ne aflăm, nu este deloc ușor. Cadrelor medicale, curierilor, polițiștilor și vânzătorilor le este cel mai greu, însă și nouă celorlalți ne este greu. Noi, elevii, nu am vrea ore online, sunt convinsă de asta, tuturor ne lipsește mai mult decât oricând interacțiunea umană. Am realizat cu toții că lucrurile care mai demult ni se păreau banale respectiv întâlnirile cu ceilalți, mersul la un restaurant, shopping-ul la mall sau plimbările prin parc, acum, au devenit ceva fenomenal și de neimaginat.

În concluzie, decât să ne mai plângem atâta de aceste ore, mai bine să ne bucurăm că nu trebuie să repetăm anul sau că terminăm școala la 20 de ani. În plus, ne putem bucura de tehnologie și de faptul că putem să ne întâlnim cu ceilalți, virtual.

 Truțiu Geanina, clasa a VI-a, Cercul de Jurnalism

Flacără

Printre cenușă și rămășițe,
Zac trupuri chinuite de arșițe.
E o liniște atât de apăsătoare, chinuitoare
Doar câte o venișoară de lapte își face zgomotos loc pe cerul negru, zăbovitoare.

Stropi reci de apă, curg neîncetat
Pe pământul umed și întristat.
Oboseala și privirile păcătoase pălesc,
Când se aud trâmbițe de trandafiri, ce venirea i-o vestesc.

În depărtare se apropie precum o săgeată;
Într-o furie nemiloasă, care avea atmosfera să străbată.
Se aruncă nebună, spre tot ce are să-i stea în drum,
Făcând mii de suflete scrum.

Domină cerul cu lumini arzătoare,
Rupând legăminte cu versuri tunătoare.
Mistuie ochii bieților muritori înfricoșați
Lăsând în urmă copaci zbuciumați.

Belei Raluca, Clasa a VIII-a, Cercul de Jurnalism

Elevii Cercului de jurnalism de la Palatul Copiilor Arad continuă să scrie.  Am primit și mesaje vocale cu creațiile lor.

Audio: Lorena Pletea si Patcas Andreea, clasa a VIII-a