Arad - București, singură, 15 ore cu trenul

E 7:00, îmi iau trolerul și merg spre gara din Arad. La 7:46 urmează să plece trenul meu spre Cluj. Deși am bătut acest drum de suficiente ori din vară și până acum, de data aceasta am emoții pentru că va fi primul meu drum singură cu trenul. Ceea ce mă încălzește este totuși gândul că oameni dragi mie mă vor aștepta acolo cu brațele deschise - desigur și ceaiul din termos pe care îl recomand să îl aveți când călătoriți iarna - . Cele 5 ore (cu întârzierea, din păcate, de rigoare) trec surprinzător de rapid. Fiind singură, mă așteptam ca drumul meu să parcurgă într-un mod anost, uitându-mă la serial. Recunosc însă că am subestimat spiritul românesc ce e în noi toți: acela de a fi oameni deschiși. Astfel, odată ajunsă în Oradea, o doamnă în vârstă se așază lângă mine și ușor ușor avem o conversație extrem de plăcută pe parcursul drumului spre Cluj ( ea își vizita nepoata). M-a umplut de bucurie și energie să vorbesc cu dumneaei fel de fel de lucruri, iar după câteva ore părea că ne știm de ani de zile.

Ajunsă în Cluj, petrec ziua cu oamenii minunați de acolo, iar la ora 22.00 mă îndrept spre gară. Urmează a doua parte a călătoriei mele - drumul spre București -. Se anunță a fi un drum dublu ca durată față de cel anterior. Fiind făcut pe timp de noapte, ca fată singură admit că anumite rețineri. Nu mi-am luat bilet la vagon de dormit din pricina unor preferințe personale. Adevărul este că m-au dezamăgit niște reprezentanți ai generației tinere care un sfert din drum, până să coboare, au făcut o gălăgie permanentă, deranjând... Din această cauză am auzit niște persoane plângându-se de noua generație, fapt care m-a impulsionat să intru cu ei în discuție și să le demonstrez, prin propriul exemplu, fix contrariul.

Nici nu am realizat când s-a făcut dimineață și, iata-mă ajunsă în Gara de Nord! La finalul călătoriei, un domn din acel grup mă ajută cu trolerul fără a-i cere eu ajutorul, cu toții admit că le-am făcut călătoria mai plăcută și retrag ceea ce au spus, că nu trebuia generalizată situația. Le mulțumesc și eu la rându-mi și le fac cu mâna îndreptându-mă spre ieșirea din gară.

Este primul meu drum, complet singură, 15 ore cu trenul, în total. Deși am avut o mulțime de rețineri și temeri interioare cu privire la acest drum, mă bucur enorm că mi-am luat inima în dinți, am cunoscut oameni, am schimbat idei. Deși am plecat singură, adevărul e că nu am fost niciodată singură, deoarece românii sunt oameni cărora le place să comunice, așa că am avut pe cineva lângă mine, oamenii erau acolo, trebuia doar să fiu dispusă să-i observ și ascult.

Curând voi deveni studentă, iar drumurile mele cu trenul vor fi considerabil mai multe, singură sau însoțită, atmosfera va fi mereu plăcută, m-am convins de acest lucru. Dacă m-aș plânge de ceva, acel ceva ar fi întârzierile, dar, cine nu se plânge de ele? Sper doar să se și rezolve cândva...

Simina Ispas, cls a XII, redactor Cercul de Jurnalism

  Nota redactiei - Simina Ispas este elevă la Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal", sectia Filologie