Pe urmele samurailor
Elevii înscrişi la cercul de karate din cadrul Palatului Copiilor Arad se pregătesc să înfrunte viaţa, prin Ju Jitsu, o artă marţială practicată încă din antichitate. Îmbrăcaţi cu kimono şi foarte disciplinaţi, micii karatişti repetau, de zor, zilele trecute, tehnicile articulare, ştrangulările, proiectările şi metodele de lovire cu diverse segmente ale corpului. Aceste cursuri frecventate de elevii Palatului au rolul de a-i învăţa să se apere în caz de atac: „Vine adversarul din spate (ushiro gimo) şi te ştrangulează cu antrebraţul. Aplici lovitura cu cotul – ushiro empi. Acestea sunt doar câteva tehnici care îi învaţă pe copii să facă faţă adversarului”, ne-a spus Sensei, Emanuel Balazs, coordonatorul cercului de karate.
Ştiu să cadă
Prima dată copiii învaţă căderea pe spate. Este foarte importantă amortizarea cu mâna ca să fie protejate capul, spatele şi coloana. Cei care vin de mai mult timp la karate cunosc tehnicile grele, cum ar fi săriturile din aer, imobilizările sau apărarea în faţa mai multor agresori. Aruncarea peste umar nu pare să-i creeze probleme lui Mihai, care vine de 4 ani la karate. „Am învaţat aruncări, tehnici de apărare. Dacă mă atacă cineva, ştiu cum să mă apăr. Trebuie să fii rapid, să ştii să te concentrezi,”, a spus tânărul karatist de 14 ani. Nici fetele nu se lasă mai prejos, acestea nefiind menajate în antrenament. „Mă simt mai puternică de când vin aici. Sunt capabilă să mă apăr, chiar dacă sunt atacată de un grup de băieţi.”, a adăugat Maria, o altă tânără, care practică Ju Jitsu de 6 ani. Mariei i se alătură Andra şi Camelia, alte două sportive, care se simt mai puternice de când vin aici, reuşind să se descurce la fel de bine în faţa unui adversar.
Încredere în sine
Ju Jitsu, denumită şi „Arta supleţei”, pune mare accent pe autoapărare. Tehnicile folosite reprezintă răspunsuri ferme la o serie de atacuri cum ar fi cele cu arme, lupta la sol sau ofensiva mai multor agresori. Dezvoltă lupta combinată, viteza, reacţia în apărare şi supleţea.
Premii
Mulţi dintre elevii care frecventează cercul de Karate au fost răsplătiţi, de-a lungul timpului, cu numeroase premii la concursurile interjudeţene şi naţionale, dar cea mai mare satisfacţie le-a adus-o dobândirea încrederii în sine.
Foto: Eduard K