BAC-ul - răbdare, perseverență, timp, un ceai, un playlist bun de muzică și două markere colorate
Bacalaureatul, acest "bau-bau" al elevilor de clasa a XII-a, a ajuns să bată anul acesta și la ușa mea. Este evident faptul că niciun elev nu visează cu nerăbdare la momentul susținerii acestui "examen al maturității", dar cert este că el se apropie cu pași repezi fie că ne dorim sau nu. Sunt elevă în clasa a douăsprăzecea, la profil de filologie-bilingv la Colegiul Național Preparandia "Dimitrie Țichindeal" și pot spune că nu m-a uimit faptul că de cum am reînceput școala, acest examen este în prim plan pentru profesori. Personal, nu mă sperie Bacalaureatul. Sunt conștientă de cantitatea copleșitoare de materie pe care trebuie să o asimilez, dar pot spune că am metodele mele pentru a reuși să mă descurc cu toate. Eu voi avea probe scrise la limba și literatura română, la istorie și la logică. În ceea ce privește limba și literatura română, comprehensiunea unui text nu a fost niciodată o problemă pentru mine, iar scrierea compunerilor argumentative reprezintă o cerință destul de dragă mie.
Operele sunt multe, ele se parcurg din clasa a X- a, până în a XII- a inclusiv, însă eu cred cu tărie că dacă le înveți la timp, pe rând și le mai recitești uneori, ele nu ar trebui să reprezinte o problemă. Sfatul meu pentru toți elevii de clasa aXII-a, care au emoții vizavi de această probă este să parcurgă materia din timp, astfel vor fi capabili să ia o notă mare chiar și dacă nu au citit opera (se poate, credeți-mă).
Istoria, cea de-a doua probă, cuprinde de asemenea o materie stufoasă. Poate fi copleșitor să te trezești cu atâtea evenimente și atâția ani, însă nimic nu e imposibil. Sfatul de la proba anterioară se aplică și aici: luați temele pe rând, din timp. Scoateți-vă cronologia și repetați-o des. Logica este proba la alegere, iar aici sfatul este să o alegeți dacă în clasa a IX- a v-a plăcut. Dacă nu, sunt multe alte opțiuni disponibile. Pentru mine, pregătirea pentru acest examen a început oarecum de anul trecut. Dispun de profesori foarte implicați, care m-au învățat că dacă îmi ofer timp pentru pregătire, totul va fi bine.
Anul acesta suntem evaluați des din materia de Bacalaureat la ambele probe obligatorii, lucru care ne determină pe toți să învățăm progresiv. Eu cred că tot ce ai nevoie pentru a lua note mari la BAC e: răbdare, perseverență, timp, un ceai și un playlist bun de muzică de fundal - ah, și să nu uităm de cele două markere colorate care scot orice elev din bucluc -. Nu mă declar deloc stresată în legătură cu examenul ce va urma și vă sugerez și vouă, dacă sunteți clasa a XII-a a, să nu vă stresați. Faceți din timp prietenul vostru, nu inamicul numărul unu. Găsiți-vă timp să vă și relaxați pe lângă învățat, iar rezultatele bune vor veni de la sine. Deviza mea? Există viață după BAC!
Simina Ispas, cls a XII, redactor Cercul de Jurnalism
Nota redactiei - Simina Ispas este elevă la Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal", sectia Filologie