Educația ne unește? Analiza anumitor aspecte care pot avea efecte semnificative asupra procesului de educație

Programul “Educația ne unește” a stârnit dezbateri vii în rândul profesorilor, părinților și a tuturor participanților la actul educativ. Punctele de vedere sunt diverse și nu converg neapărat către aceleași concluzii, însă “unificatoare” este ideea că nu ne lipsește încă o reformă făcută la repezeală, fără analize premergătoare și fără a studia impactul pe termen lung al acestor modificări.

Înainte de toate, să pomenim aspectele pozitive ale acestei viziuni educaționale:

• Inițierea dezbaterii publice asupra educației și implicarea tuturor profesorilor în decizii ce privesc viitorul educației

• Ideea deschiderii mai mari a școlii către comunitate și mediul economic din care face parte, deoarece viitorii absolvenți vor trebui să se integreze în contextul economic al viitorului iar colaborarea mai strânsă cu piața muncii și conștientizarea posibilităților pe care le oferă vor ușura parcursul profesional al elevilor
• Creșterea autonomiei instituționale a școlilor și posibilitatea de a aborda un curriculum flexibil și centrat pe nevoile elevilor
• Activitățile ce promovează creativitatea, originalitatea și inventivitatea sunt puse în lumină în cadrul procesului de predare-învățare
• Reintroducerea școlilor profesionale și colaborarea strânsă a acestora cu mediul economic
• Introducerea bacalaureatului diferențiat pentru a asigura un parcurs educațional centrat pe nevoile și abilitățile elevilor
• Acordarea unui rol crescut consilierilor școlari în orientarea profesională a elevilor pentru a clarifica parcursurile profesionale potrivite pentru fiecare elev în parte

Programul aflat în dezbatere este la modul general un program bazat pe o viziune ce se dorește deschisă și flexibilă, adaptată la cerințele moderne ale educației. Anumite schimbări care ar avea un impact puternic asupra educabililor și a sistemul întreg au fost însă insuficient expuse, cu puține detalli tehnice și lipsește un studiu de impact asupra acestor măsuri.

Schimbările propuse asupra cărora ar trebui făcute analize mai detaliate sunt:

1. Introducerea învățământului obligatoriu de la vârsta de 3 ani

Rețeaua de grădinițe existentă pe plan național nu este pregătită să absoarbă toată populația de elevi preșcolari existentă. Pe de altă parte, nivelul emoțional de dezvoltare al copiilor de 3 ani diferă destul de mult iar unii copii ar fi expuși la experiențe traumatizante de abandon când sunt rupți de părinți. Asta ca să nu pomenim de virozele și bolile copilăriei care fac de multe ori primul an de grădiniță un an la “fără frecvență”.

2. Prelungirea ciclului primar până la clasa a VI-a

Aceasta ar implica o formare profesională extinsă și de durată a învățătorilor pentru a putea prelua asupra lor predarea unui curriculum nou cu care nu sunt familiarizați.

3. Eliminarea profesorilor de limbi străine și educație fizică la clasele I-III

În condițiile în care contactul cu o limbă străină trebuie facilitat de la o vârstă cît mai mică iar orele de sport și promovarea mișcării și a activităților fizice sunt de o importanță majoră pentru sănătatea copiilor, este greu de găsit vreun aspect pozitiv al acestei inițiative.

4. Investirea consilierului școlar cu rolul de a contribui procentual la nota de admitere de la Evaluarea Națională de la clasa a IX-a

Aceasta este o măsură hazardată. Actualmente numărul consilierilor școlari este prea mic, contactul lor cu elevii este foarte redus. Rolul consilierului școlar trebuie să fie unul de orientare și sprijin, nu unul de “penalizare” al elevilor care eventual nu respectă indicațiile de orientare ale consilierilor. Decizia finală a traiectului școlar trebuie să rămână la elevi și la părinții acestora. Iar întrebarea pertinentă care se pune este ce tip de evaluare obiectivă, măsurabilă și translatabilă în procente au avut în minte cei care au gândit ideea contribuției consilierului școlar la nota de admitere în liceu a elevilor?

5. Organizarea bacalaureatului diferențiat

Această idee, în sine, este o măsură pozitivă însă limitarea accesului la studii superioare în funcție de tipul de bacalaureat obținut este restrictiv și nu oferă elevului psobilitatea de a fi flexibil în alegerea carierei lui. Elevul trebuie să primească șansa de a-și ajusta parcursul educativ deoarece în anii de formare el este într-o continuă autodescoperire.

6. Înființarea centrelor de pregătire pedagogică pe lângă universități

Aceasta constituie un aspect pozitiv ca idee. Dar obligarea profesorilor de a urma perfecționări profesionale forțate care condiționează rămânerea în profesie trebuie cântărită. Profesorii trec printr-o serie de examene: licență, masterat, titularizare, definitivat, grade didactice. Introducerea unor obligații în plus pot împovăra și mai tare cadrele didactice și face profesia și mai puțin râvnită în rândul tinerilor care nici acum nu se simt foarte atrași de învățământ. Formarea continuă este necesară dar felul în care se implementează trebuie făcut cu tact și mai degrabă ca o măsură încurajatoare pentru cei doritori și nu ca una punitivă, de excludere din sistem a celor care nu participă.

Drept concluzie, proiectul “Educația ne unește” este o inițiativă lăudabilă prin dorința de schimbare a unui tip de învățământ învechit și neproductiv, însă trebuie analizate mai bine anumite aspecte care pot avea efecte semnificative asupra procesului de educație. Orice schimbare rapidă și insuficient gândită va bulversa și mai tare o populație școlară deja buimăcită de repetatele modificări de formă aplicate în ultimele două decenii.

Prof. Hajnalka Cohn

Articolul reprezintă opina personală a semnatarului. Redacţia  Menestrel nu-şi asumă nicio răspundere pentru punctele de vedere exprimate de autori în cadrul articolelor publicate.