Mihai Eminescu, la ceas aniversar: 169 de ani de la naştere
În fiecare an, dascălii alături de elevii lor încearcă să se reinventeze, să îşi pună creativitatea în valoare prin activităţi menite să cinstească memoria poetului.
Activităţile realizate sunt de fiecare dată altele, dar OMUL rămâne acelaşi, unicul: MIHAI EMINESCU.
Nichita Stănescu scria foarte frumos despre Eminescu în „Cartea de recitire” şi e minunat să vezi că există aprecieri de genul între poeţi: „Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins. Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm, să nu-i zicem şi numele lui, că e ceva sigur al tuturora şi sigur al fiecăruia dintre noi. Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se mira înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie! O, tu suflet al apei care ningi cu fulgi de zăpadă. O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil! Eminescu este numele acestei ţări. România este numele lui Eminescu.”
La mulţi ani, Mihail Eminovici!
Prof. Szakacs Nadina Maria ( Cercul Cultura si civilizatie romaneasca)