Pe urmele moșnenilor din Alimpești unde de Anul Nou fetele află numele ursitului

Comuna Alimpești cuprinsă între „vis și nemărginire”, mai respiră și azi “aerul de sub fluturii” lui Ion Lotreanu, scriitorul cu care se mândrește și al cărui nume este dus mai departe de școala din localitate. Situată în partea de nord-est a județului Gorj, pe cursul superior al râului Olteț și la aproximativ 10 km spre sud de masivul Parâng, Comuna Alimpești este formată din cinci sate: Alimpești, sat de reședință, (cătunele Alimpești, Berești și Lupuleț), Ciupercenii de Olteț, Sârbești (cătunele Sârbești, Baroși și Stochitești), Nistorești (cătunele Petecei și Nistorești) și Corșor ( cătunele Corșor și Bâtcani).

„Istoricul localității Alimpești (Județul Gorj) până în 1918, București, 1981”, redactat de profesorul de istorie, Damian Munteanu, a fost readus la viață de fiica dumnealui, învățătoarea Elena Daniela Bodescu, prin Lucrarea metodico-științifică pentru obținerea Gradului I. „ Tatăl meu împreună cu membrii Cercului de istorie „Micii Arheologi”, în colaborare cu muzeul Militar Central, din București, reprezentat de arheologul Floricel Marinescu, au scos la lumină urme materiale din preistorie, din perioada geto-dacică, romană-prefeudală. Rezultatele săpăturilor au fost prezentate în cadrul celei de-a 14 sesiune de rapoarte, privind cercetările arheologice din România, Tulcea 1980”, a spus prof. înv. primar Elena Daniela Bodescu

De la Bomeagi și Bosomești la Alimpescu

În Arhiva de istorie a Comunei Alimpești, în documentul nr.3, Satul Alimpești apare sub diferite denumiri, prima fiind de „Bomeagi”, în hrisovul din 1682. Tot de la prof. Daniela Bodescu am aflat că documentele istorice menționează nume ca „Alimpie”, „Alimpescu”, un posibil “moș cel mare “, întemeietor de neam și sat și de aici și denumirea localității. Locuitorii au fost moșneni ( țărani liberi) și doar pentru scurt timp au fost „rumâni pe moșii boierști sau mânăstirești”.

Satele comunei Alimpești, fiind situate la hotarele dintre județele Gorj și Vâlcea, au făcut parte când dintr-un județ când din celălalt. Abia din 1845 fac parte din județul Gorj. Conform lucrării de istorie, redactate de prof. Damian Munteanu, în 1860 apar atestate comunele Corșoru, Alimpești și Sârbești. În anul 1909 comunele Corșoru și Alimpești se unifică iar în 1968 se unesc comunele Alimpești și Sârbești formând Comuna Alimpești. Prin grija prof. Damian Munteanu, Școala Gimnazială „Ion Lotreanu” dispune de un muzeu de istorie în care se regăsesc obiecte și documente istorice ce atestă valoarea istorică a comunei, zonele Măgura „Bodeștilor”și Dealul “Chiric”, fiind elocvente în acest sens. Satul se poate mândri cu obiecte geto-dacice ( găsite în Dealul Corşoru) şi situri arheologice, pe care profesorul Damian Munteanu, fostul director al şcolii, le-a descoperit în Nistoreşti.

Legenda bisericii din Nistorești

De biserica din lemn din satul Nistoreşti, monument istoric, care datează din 1867, se leagă o legendă. Biserica de la Nistorești a fost ridicată de preotul Corșoreanu, pe locul unde, într-o ascunzătoare săpată în pământ, fuseseră ascunși niște haiduci pentru a nu fi prinși de poteră. „Tot ce prădaseră haiducii daduseră în păstrare preotului. Acesta i-a ascuns și a pus, peste ascunzătoare, o claie de fan. Se pare că, pentru a rămâne cu avutul prădat, acesta a dat foc fânului și haiducii au trecut în lumea celor drepți. Ca să-si spele pacatul, preotul a ridicat în acel loc biserica”, a spus prof. înv. primar, preoteasa Vochița Barbu.

Lăcașul e de dimensiuni mici, făcut din lemn și cu pictură pe pânză. O vreme s-a slujit în biserică, dar dupa ce s-a aflat istoricul ei, a fost închisă cultului. După revoluție, în urma mediatizării, biserica a fost vandalizată, iar o parte din icoane au fost furate. Un alt aspect interesant, îl constituie povestea bradului din fața bisericii. “In urma unei furtuni, acesta a fost trăsnit și o parte a trunchiului s-a frant. Pe acest suport, ramurile s-au transformat în brazi, ansamblul devenind extrem de interesant, o adevarată atracție pentru vizitatori – o pădure de brazi în brad. Din pacate, în urma cu câtiva ani, alt trăsnet a ars acest ansamblu”, a adăugat preoteasa Vochița Barbu.

Jocuri populare vechi de 100 de ani

Nu poți vorbi despre istorie fără să vorbești despre folclor, despre obiceiuri, despre oamenii care au dus mai departe tradițiile și au făcut cunoscută comuna. Profesorul de muzică, Bardolan Staicu Dona, a studiat în lucrarea de licență, etnologia zonei și monografia muzicală a jocurilor. “ Timp de un an de zile am studiat monografia jocurilor din Alimpești,și anume Hora de mână, Hora iute, Ungurica, Popoveanca, Bordeiașul, Jianca, Joiana, Sârba, Restemul, Frunza și Itele, jocuri care au o vechime de aproximativ 100 de ani. Portul popular, în special vâlnicul are un rol aparte în cultura populară a zonei”, a spus prof. Bardolan Staicu Dona.

Cum e parul din gard așa e și soțul

Ca și alte comune, nici localitatea Alimpești nu a scăpat de depopulare. Plecarea tinerilor în străinătate sau în marile orașe, în căutarea unui trai mai bun, a lăsat potecile goale (de la aproape 3000 de locuitori, în 1912 – la 1800 azi). Cei care au rămas se străduiesc să păstreze tradițiile și obiceiurile pentru conservarea identității naționale. Unul dintre meșterii iconari din comună, Alina Coconu, profesor, secția pictură, la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, a adunat câteva obiceiuri pe care ni le-a împărtășit cu drag. „De Anul Nou, fetele nemăritate numărau parii din gard, cu mâinile la spate, fără să vadă (gardul era făcut din ștacheți de lemn, unii mai mari, mai mici, drepți, strâmbi, uscați sau verzi), iar după ceea ce alegea fiecare i se prezicea statura viitorului soț: tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, frumos sau urât. Iarăși un alt obicei pentru precizarea sortitului, fata mare mătura casa în noaptea de Sf. Vasile, lua gunoiul pe făraș, ieșea în curte cu fața la răsărit și, stând deasupra gunoiului, rostea o formulă prin care îsi dorea să aibă numele viitorului soț, și asculta în tăcere, iar undeva departe sau prin văzduh sau vânt, ea auzea aievea numele”, a spus prof. Alina Coconu.

Tot în noaptea de Anul Nou se făceau și prezicerile meteorologice. O ceapă mare se desfacea în 12 frunze ( lunile anului) se puneau în rând și se rostea cu voce tare numele fiecăreia, ursind-o ianuarie, februarie… Se punea puțină sare în fiecare, iar dimineața se cerceta. În funcție de câtă apă era în fiecare frunză de ceapă, așa urma să fie și luna, secetoasă sau plină de ploi.

La Alimpești natura pune stavilă timpului și e medicul de gardă al sătenilor. De exemplu, pe 24 iunie, de Sânziene ( fete tinere și frumoase, care dansează și cântă prin poieni) toți se păzeau, căci cine le vedea rămâne mut. Țăranii se leagau la mijloc cu cununi de cicoare pentru a fi feriți de boli și de farmece.

Băldăuțul și sufletele morților

Prof. Alina Coconu ne-a mai povestit și despre obiceiul legat de 9 martie, când se sărbătoresc cei 40 de mucenici, care se mai păstrează și acum. Se spune că mucenicii vin noaptea și bat cu ciomegele în pământ, să iasă căldura afară. Femeile fac fum în toată curtea și afumă cu fum puternic copiii, animalele, casele, pentru a-i feri de lighioane (serpi, șopârle și alte târâtoare). Tot în luna martie nu se rostește cuvântul ,,șarpe", crezând că astfel se evită întâlnirea cu șerpii, în anul ce vine. În seara de Lăsatul Secului pentru postul Paștelui, se fac focuri mari (Băldăuț), se pun în jurul focului scaune din lemn pe care se pun căni de lut cu vin pentru sufletele morților care stau la foc și beau vinul adus.

Nici paparuda nu a dispărut. Pentru invocarea ploii în vreme de secetă, la Alimpești se practică un ritual numit Paparudă, tinerii ies pe ulițe, cântă, joacă, aduc apă din rău și stopesc cu mănunchiuri de grâu pe toată lumea, rostind formula:"Paparudă, Udă/Vino de ne udă/Cu găleată nouă/Plouă, Doamne, plouă!".

Tradițiile transmise mai departe

Într-o lume a satului în care se încearcă din răsputeri înlocuirea valorile cu nonvalori, școala și biserica se luptă pentru pentru conștientizarea tinerilor rămași la sate. E o luptă grea, inegală dar biruitoare, prin puterea credinței și a tradiției. „Satul romanesc este izvorul sensibilității și spititualității acestei țări. Încă de la cea mai fragedă vârstă, de la gradiniță, încercăm să promovăm valorile, tradițiile și obiceiurile satului și zonei în care ne aflam, prin diverse manifestări artistice, aici aș vrea să menționez aportul deosebit adus de prof. înv. preșcolar Nicoleta Bălan. Ii învățăm pe copiii și elevii noștri că datinile, sărbătorile și tradițiile populare sunt elemente definitorii ale identității neamului românesc, că trebuie păstrate și transmise mai departe”, a spus prof. Mariana Negricioiu, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Lotreanu” Alimpești.

Nota

Mulțumesc, în mod deosebit pentru sprijin,în realizarea acestui material, dnei Mariana Negricioiu, director Școala Gimnazială „Ion Lotreanu” Alimpești. Fotografii am primit de la prof. Nicoleta Balan, prof. Mariana Negricioiu, unele sunt din arhiva personală, iar icoanele ( din poze) sunt pictate de prof. Alina Coconu.