Hainele dansează în dulapuri

5.Hainele dansează în dulapuri

știai că hainele dansează noaptea

în dulapuri,

că se prind de mâneci și se îmbrățișează,

că își fură sărutări de ațe,

că se deșiră și se rup,

atunci când alte haine le întorc spatele?

tu știai că ele alunecă de pe umeraș,

doar ca să danseze noaptea în dulapuri?

1. Poezie fără nume

mi se face inima cârcel,

și-mi simt pulsul parcă tresărind izvoare,

și calmul apei mele interioare,

dispare.

acolo la întâlnirea haină a venelor mele,

nu e nicio urmă de sânge,

e doar inspirația

ce-mi trece prin ele.

îmi propun să fiu și mâine,

un azi mai bun decât cel de ieri,

și să nu-mi păcălesc sufletul,

că e căldură, că e vară,

când mă ancorează defapt ierni.

2. Adolescența-n tren

mi-ai zis că sunt speranță,

ca mor în arderi vii, și mă pierd atunci,

când tu, adolescență, tu pleci,

tu nu mai vi.

te salut de pe peronul marilor mele despărțiri,

acolo unde trenul tău mi-a furat clipe, copilării, iubiri,

și tot acolo unde astăzi sau mâine vei pleca tu,

același vagon, același peron,

etajul maturității, iar tu îmi ești ghidon.

la revedere mâine, adolescență!

azi, te mai țin înca în mine,

și simt că ai mai putea să pierzi înca 3 trenuri,

să mi te duci, să mi te iei,

pe alt peron, în alte vremuri.

3. Simplu, exist

și totuși, nu pot să mor,

atunci când nu mai exist,

căci exist mai mult

decât atunci când trăiesc.

și sunt om, ființă inegală,

ce m-ă-nmpart în egaluri,

ce sunt atât de inegale.

4. Tu

tu ce mai ai de zis atunci 

când ceasuri pusti,

aleargă pe cărările inimii cu frunze,

sau când copacii, ironic,

adorm când tu vi,

și cine mai are să te acuze?

zi-mi că rasufli și insufli oxigen,

hilar dar totuși exact ca mine,

și din cele mai încercate primăveri,

te-ai pierdut într-o toamnă,

în drumul spre tine.

ți-a zambit luna, când soare murea,

și totuși te omorau apusurile,

încet, încet,

și tot ce îți mai rămâneau,

zile de ieri, inexistentele de mâine,

și visele.

erai cu 2 monezi în buzunar,

"pot", "am sa reusesc",

însă întotdeaua când plăteai,

ajungeai la gândul

căci "încă îmi doresc".

și ai învățat și tu, ca mine,

căci la finalul valurilor unei mări,

stă o întorsătura adâncită-n stânci,

sau pur și simplu,

viața, tren ce schimbă multe gări.

Câteva ganduri...

1. ~ nu cred că este ceva mai frumos

decât două scaune ce stau unul lângă altul,

și povestesc despre eternitatea ce a început într-un ieri,

și se va termina într-un niciodată. ~

2. ~Aș zice că, am mai trăit odată,

dar mi-ar fi frică să mor din nou.~

Rus- Mitco Karina, cls.XII -a , Cercul de Jurnalistică