Mica Unire - un obiectiv comun îndeplinit al elitei române

Ca urmare a ideilor Revoluţiei paşoptiste ( anul revoluționar 1848) Unirea Moldovei cu Ţara Românească a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei române din cele două principate.

Convenția moldo-munteană de la 1 ianuarie 1848 prin care a fost desființată vama dintre Moldova și Țara Românească a fost un prim fapt care a încurajat elita română la ideea de unire. Urmează o serie de acțiuni diplomatice, având un caracter unionist, atât local cât și intremațional. În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman: constituirea Comitatelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului ). Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, exprimată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 - 1856) o temă principală a dezbaterii politice. Situația externă favorabilă dată de înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței a oferit un moment prielnic punerii în practică a proiectului de unificare. Însăși Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale cu ajutorul căruia să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare. Astfel că, se formează în Moldova „Partida Națională” care avea ca obiectiv unirea celor două principate. Reprezentanții acestei grupări au oscilat o perioadă între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Grigore Sturza, susținut de Rusia prin intermediul bancherului Șmul Rabinovici și agentului polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă a Imperiului Rus. Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. Astfel a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei urmând ca la 24 ianuarie 1859 să fie ales, tot în unanimitate, domn al Țării Românești.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza nu a fost doar o personalitate istorică unificatoare ci și una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, sistemul poștal, armata, biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea sau serviciul vamal. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.

Această Mică Unire a reprezentat primul pas spre Unirea de la 1 decembrie 1918, fiind consolidată prin aducerea la tron, în anul 1866, a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, constituția adoptată în acel an a denumind noul stat România.

Cristina Zaha, Cercul de Jurnalistică