Orientarea turistică – primul loc la Cupa Bihorului
Elevii Cercului de orientare turistică de la Palatul Copiilor Arad s-au remarcat zilele trecute în cadrul concursului Cupa Bihorului (organizat pe dealurile din jurul Băilor Felix) unde Fisogni Anna a obținut locul I (categoria fete 12 ani), câștigând ambele etape grele tehnic și fizic. Totodată, un grup de 3 sportivi din grupa de performanță s-au remarcat prin calificarea la Finala Campionatului Național Școlar ( desfășurat în împrejurimile munților Râmnicu Vâlcea). Printre sportivii premiați se numără și Suciu Andrei care a obținut medalia de aur la categoria băieți 14 ani, și Cociuba Sergiu care a obținut medalia de argint, băieți 12 ani. De asemenea s-a evidențiat și sportiva Atanasiu Erika, clasându-se pe locul 7 (categoria fete 12 ani) la Marele Premiu al Palatului Național, realizat într-o categorie cu numeroși adversari de valoare. „Am început cu dreptul! După o perioadă lungă de pregătire tehnico-tactică dar și fizică, sportivii Cercului de Orientare au participat la un grupaj competițional important, care a relevat eficiența orelor grele de antrenament” , a declarat prof. Barcasz Daniel al Cercului de Orientare din Arad.
Tehnologii Expres
Cercul de Orientare al Palatului Copiilor Arad a dat dovadă de seriozitate și mobilizare pe parcursul a mai multor concursuri naționale. În acest an, Ziua Mondială a Orientării aduce cu ea și Concursul Național Tehnologii Expres care va avea loc în 28 mai 2017, la Arad. “Concursul va avea și o categorie deschisă pentru oricare doritor de aventură acesta fiind invitat să descopere tainele acestui sport deosebit care oferă, totodată, și o alternativă plăcută spre NATURĂ, MIȘCARE – SĂNĂTATE”, a mai spus prof. Barcasz Daniel.
Zaha Cristina, redactor Cercul de jurnalistica