Continuă înscrierile la Palatul Copiilor Arad. Vezi la ce activități poate fi înscris copilul și care este oferta educațională a cercurilor
Palatul Copiilor Arad vine și anul acesta școlar cu o bogată ofertă educațională. Preşcolarii şi elevii din ciclul primar, gimnazial, profesional şi liceal pot alege una sau sau mai multe activităţi instructiv- educative, din oferta educațională a celor peste 30 de cercuri existente.
Înscrieri se fac pe tot parcursul lunii septembrie, de luni până vineri între orele 9.00 – 18.00.Deschiderea festivă va avea loc în 30 septembrie, la ora 17.00, la Sala Polivalentă “Victoria”.
CERCURILE ARTISTICE
ARTĂ DECORATIVĂ
PROFESOR: ANCA SABĂU
PREZENTAREA CERCULUI:
În cadrul cercului, oferta educaţională este mult lărgită şi aplicată condiţiilor excepţionale unui atelier de creaţie opus sălii de clasă.
Elevii au posibilitatea să experimenteze lucrul cu vopsele (tempera, acrilice) pe suprafeţe mai mari decât în sălile de clasă şi, în plus, folosirea de materiale neconvenţionale foarte variate: decupaje din reviste, obiecte mici din plastic, lemn, materiale textile (aţe, fire, blană, piele).
Lucrările permit elevilor aprofundarea elementelor de limbaj plastic şi de teorie a culorii. De asemenea, se confecţionează obiecte artistice: ornamente de Crăciun, măşti, sticle decorative, iepuraşi din hârtie, dar şi proiecte de design vestimentar.
Copiii şi elevii cercului participă la concursuri şi expoziţii locale, judeţene, naţionale şi internaţionale („Târgul de Crăciun”, „Biserica Roşie în viziunea copiilor”, „Wizart - Continuă povestea”, „Creart Arad”), iar până acum rezultatele sunt pe măsura muncii şi dăruirii lor, materializate în nenumărate premii.
CERAMICĂ
PROFESOR: RAUL BOCȘE
PREZENTAREA CERCULUI:
Ceramica este arta Pamantului şi a Focului. Ea este una dintre primele arte ale omului, dovada ulterioară a treptelor civilizaţiilor.
Cercul de ceramică îşi propune formarea şi dezvoltarea unor priceperi şi deprinderi de modelare a lutului, în scopul obţinerii unor forme tridimensionale, care trebuie să întrunească două cerinţe:
- Să fie decorative - adică să aducă un plus de frumuseţe locului unde sunt păstrate;
- Şi utile - adică să satisfacă diferite trebuinţe, de obicei în gospodărie, dar şi în alte domenii.
Ceramica ajută elevul la dezvoltarea vederii tridiminsionale şi la înţelegerea volumului, ceea ce ajută la dezvoltarea gândirii şi inteligenţei.
DESEN/ PICTURĂ
PROFESOR: DANIELA STANA
PREZENTAREA CERCULUI:
Oferta educaţională a cercului Desen-Pictură este variată şi flexibilă, tratează tematici diverse cu accent pe aplicaţie.
Se folosesc tehnici diferite de lucru: de la pictură în tempera şi acrilic la tehnici mixte sau colaj, de la grafică în creion, cărbune sau pastel la tehnici de gravură.
Copiii învaţă să se exprime cu ajutorul limbajului plastic şi al teoriei culorilor, îşi valorifică creativitatea şi aptitudinile artistice.
Cercul de Desen-Pictură oferă câmp deschis manifestării spiritului de iniţiativă şi creativităţii, valorificând potenţialul intelectual şi aptitudinile artistice de care dispun copiii, ştiut fiind că, în societatea actuală, avem nevoie de viitoare personalităţi capabile să se exprime liber şi să gândească în afara şabloanelor.
În domeniul creaţiei plastice copiii - înca de la vîrste fragede - pot îndeplini un act de creaţie personal, impunîndu-şi propria lor viziune despre lumea înconjurătoare exprimând spontan universul lor interior, care sfîrşeşte prin a te emoiona estetic. Un rol important în formarea judecăţii de valoare faţă de esteticul din artă şi din ambient îl au vizitele la muzee şi galerii de artă, participările la vernisaje, precum şi schimburile de ideii din atelier sau din taberele de creaţie despre lucrările proprii şi ale colegilor.
PICTURĂ PE STICLĂ
PROFESOR: ARIANA MOISESCU
PREZENTAREA CERCULUI:
Vă așteptăm cu drag la Cercul de Pictură pe sticlă să descoperiți o tehnică frumoasă și atractivă ! Aici aveți ocazia să pictați modele felurite și icoane (pentru copiii mai experimentați)
Pictura pe sticlă se realizează în mai mulți pași, care au fiecare în parte importanța lor. Pentru a picta pe sticlă e nevoie de îndemânare la desen, multă migală și răbdare !
Un desen frumos în contur și o gamă de culori inspirată dau valoare unei picturi și o fac mai prețioasă. Dar în același timp ceea ce contează e pasiunea și scânteia de talent din fiecare copil.
Munca depusă va fi răsplătită. Astfel, cele mai frumoase lucrări vor participa la concursuri și expoziții de artă unde aveți șansa să câștigați premii și diplome.
MUZICĂ:
CANTO/ MUZICĂ VOCAL-INSTRUMENTALĂ
PROFESOR: LAURA ROŞU
PREZENTAREA CERCULUI:
Cercul de Muzică uşoară vocal-instrumentală oferă tuturor copiilor şansa de a-şi cultiva vocea şi de a învăţa melodii din repertoriul muzical naţional şi internaţional. Cântând în cor sau solo realizezi că muzica este mai frumoasă atunci când ești direct participant la naşterea ei.
La cercul de muzică uşoară se lucrează pe categorii de vârste: grădiniţă, clasele I-II, II-IV, V-VI, VII-VIII, IX-XII. Grupele sunt formate din 8-12 copii. Din aceştia se selectează copiii cei mai talentaţi cu care se lucrează individual, pregătind piese din repertoriul naţional, internaţional, dar şi compoziţii. Cu aceşti solişti ne pregătim pentru participarea la concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale, precum şi la spectacole, emisiuni televizate.
FORMAŢIE MUZICĂ UŞOARĂ/ CHITARĂ
PROFESOR: PAUL EDELENI
VÂRSTA MINIMĂ DE ÎNSCRIERE LA CERC:
PREZENTAREA CERCULUI:
Studierea instrumentelor specifice formațiilor de muzică ușoară, pop, rock, etc., adică chitară (clasică, acustică și electrică), precum și chitară bas și tobe.
Cei mai talentați și mai sârguincioși copii au posibilitatea de a face parte dintr-o astfel de formație și de a participa la diferite spectacole şi concursuri.
ORCHESTRĂ POPULARĂ- TARAF/ VIOARĂ/ CHITARĂ
PROFESOR: CONSTANTIN CUREA
PREZENTAREA CERCULUI:
La cercul de Taraf – Vioară – Chitară elevii sunt inițiați în mânuirea acestor instrumente la grupele de începători, existând şi grupe pentru studiul acordeonului și canto popular.
La grupele de avansați – vioară - este abordat atât un repertoriu de muzică clasică, cât și folcloric. Cei mai buni instrumentiști vor face parte din orchestra de muzică populară „Doina Aradului” a Palatului Copiilor Arad.
La grupele de avansaţi – chitară - elevii vor aborda atât un repertoriu clasic, cât și de muzică ușoară.
PIAN
PROFESOR: SERGIU BACOŞ
PREZENTAREA CERCULUI:
Mulţi copii aleg să studieze pianul. Începătorii învaţă într-un timp relativ scurt interpretarea unor melodii simple, datorită mecanismului ușor de formare a sunetului la acest instrument.
Elevii care vin la acest cerc de mai multă vreme şi-au lăsat degetele să se plimbe pe clape, reuşind să interpreteze piese mai complexe, activitatea ajutându-i să se descurce mai bine la şcoală, să fie stăpâni pe ei înşişi.
DANS:
DANS MODERN
PROFESOR: MIRELA COSMA
PREZENTAREA CERCULUI:
La cercul de dans modern graţia, fantezia şi costumele ingenioase completează dansul şi aduc bucurie copiilor şi părinţilor. În spatele momentelor artistice stă însă multă muncă, ambiţie şi perseverenţă. Sunt renumite festivalurile în care au urcat pe scenă trupele Mirabela, Stil, Baby Star, în aplauzele unui public numeros.
Obiectivele generale ale dansului realizate în Palatul Copiilor sunt:
- petrecerea în mod plăcut şi organizat a timpului liber;
- dezvoltarea educaţiei estetice, a capacităţii de întelegere şi apreciere a valorilor culturale şi a frumosului;
- organizarea de serbări în care elevii îşi pot exprima personalitatea prin dans;
- obişnuirea elevilor cu sincronizarea mişcărilor în grup şi corelarea acestor mişcări cu muzica în cadrul unei concepţii coregrafice;
- dezvoltarea aptitudinilor creatoare, îmbogăţirea şi dezvoltarea modalităţilor de exprimare prin dans şi mişcare;
- dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului de echipă, perfecţionarea capacităţii de improvizare pe anumite teme muzicale.
DANS POPULAR
PROFESOR: VASILE PERI
PREZENTAREA CERCULUI:
La acest cerc sunt valorificate folclorul muzical şi coregrafic din judeţul Arad, precum şi din alte zone folclorice din ţară.
Descoperirea şi punerea în valoare a costumelor populare autentice, a cântecelor vechi, a dansurilor populare de fete, baieţi şi a dansurilor mixte se face cu succes de către Ansamblul folcloric Zărandul, Acesta se remarcă în fiecare an şcolar prin prestații elegante și prezență scenică impecabilă la o serie de concursuri locale, judeţene, naționale și internaționale. Acești păstrători ai folclorului autentic se întrec în joc, reușind să impresioneze de fiecare dată, atât publicul amator, cât și juriul exigent.
DANS SPORTIV
PROFESORI: IOANA LUNG şi HORTENSIA JUCOTINSCHI
PREZENTAREA CERCULUI:
Din paleta largă a ramurilor sportive, dansul sportiv se desprinde ca o disciplină tânără cu foarte mare priza în rândul copiilor şi adulţilor, care oferă condiţii favorabile de dezvoltare a calităţilor şi deprinderilor motrice generale şi specifice, dezvoltarea simţului muzical al executanţilor şi ajută la susţinerea efortului pe o durată mai mare de timp.
Dansul este cea mai bună şi plăcută metodă de a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte caracterul, aptitudinile, spiritul pentru frumos, graţia şi eleganţa, comportamentul civilizat în societate şi respectul.
În dansul sportiv avem de-a face cu armonia mişcărilor în cuplu, frumuseţea unor coregrafii, contopirea cu ritmurile muzicii, care se transmit de la executant la spectatori.
Dansul ne poate aduce multe beneficii fizice, dacă ştim să ne bucurăm şi să-l aprecieze la adevarata lui valoare. Adulţii şi copii au acelaşi avantaj dacă practică dansul: îşi dezvoltă încrederea în sine, au grijă de corpul lor şi îşi ameliorează sănătatea, datorită efortului fizic, dar reuşesc să creeze şi legături de prietenie.
Dansul le ocupă timpul liber într-un mod plăcut şi activ, iar dansatorii care se remarcă în cadrul grupelor de inițiere vor fi selectați pentru a face parte din mult râvnita formație de performanță.
CERCURILE CULTURAL-CIVICE
CULTURALE
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ENGLEZĂ
PROFESOR: HAYHALKA KOHN
PREZENTAREA CERCULUI:
În decursul anilor, s-a format un nucleu de bază de 150 de elevi care frecventează cercul de engleză cu sârguință an după an. Perseverența lor dă roade și cei mai talentați dintre ei participă anual la Olimpiadele școlare, Cangurul Lingvist sau examinările de tip Cambridge English obținând rezultate remarcabile.
Cercul este foarte popular în rândul elevilor datorită metodelor interactive de predare și învățare.
Copiii sunt prinși repede în mrejele limbii engleze și revin an de an la acest cerc, motiv pentru care locurile sunt limitate.
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ENGLEZĂ
PROFESOR: BIANCA NESMERAK
PREZENTAREA CERCULUI:
-deprinderea şi dezvoltarea abilităţilor de înţelegere a unui mesaj rostit/transmis/audiat, de pronunţie şi de vorbire în limba engleză – de a produce enunţuri simple bazate pe activităţile de la oră;
-aceste activităţi cuprind o tematică variată: familie, jucării, culori, părţile corpului, articole de îmbrăcaminte, numere, animale domestice şi sălbatice, fructe, legume, alimente, încăperile dintr-o casă, obiecte de mobilier, mijloace de transport, meserii, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile, obiecte şcolare, timp liber, activităţi sportive, programul zilnic, la oraş şi la ţară;
-deprinderea pronunţiei corecte a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte pe bază de audiţie, vizionare audio-video, repetare după profesor;
-îmbogăţirea şi consolidarea vocabularului prin: rime (rhymes), poezioare (short poems), cântecele (songs), povestioare (stories), desenat (drawing), colorat (colouring), jocuri interactive şi distractive (interactive and funny games).
Elementele de cultură şi civilizaţie britanică şi americană cu care vin copiii în contact sunt: tradiţii şi sărbători importante, personaje îndrăgite din desene animate şi literatură pentru copii, mâncăruri tradiţionale.
Clasele primare, gimnaziu şi liceu:
-dezvoltarea abilităţilor de pronunţie (pronunciation), citire (reading), scriere (writing), ascultare şi înţelegere a mesajului rostit/transmis/audiat (listening comprehension), de producere de mesaje/enunţuri bazate pe activităţile de la oră (speaking);
-îmbogăţirea şi consolidarea bagajului lexical şi a structurilor gramaticale studiate prin exerciţii de gramatică şi vocabular (grammar exercises and vocabulary practice), audiţie (listening), compoziţie (writing), povestire (story-telling), relatarea unor întâmplări, conversaţie (speaking).
Elementele de cultură şi civilizaţie britanică şi americană cu care vin elevii în contact sunt: obiceiuri şi tradiţii, mâncăruri tradiţionale, oraşe şi obiective turistice, personalităţi de seamă, artişti, personaje îndrăgite din filme şi literatură.
Notă: Activităţile sunt adaptate vârstei copiilor/elevilor şi nivelului de pregătire: începător, mediu, avansat.
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE GERMANĂ
PROFESOR: DIANA MORAR și IOANA HALJA
PREZENTAREA CERCULUI:
Cercul de cultură și civilizație germană ajută copiii să învețe o limbă străină într-un mod ușor și distractiv de la vârsta de 4 ani.
Germana și complexitățile ei gramaticale, nu îi sperie pe tinerii elevi ai cercului care se luptă voinicește cu der, die, das. După câțiva ani de studiu, „balaurul” limbii germane pare mai degrabă un animal de pluș pufos. Trebuie doar timp și o doză mare de determinare și succesul în deprinderea limbii e garantat.
Pe parcurs, elevii vor cunoaște și vor învăța atât limba germană, cât și cultura celor ce o vorbesc. ,,Încet, dar sigur” limba germană va fi de folos elevilor în multe colțuri ale lumii !!!
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ/ CENACLUL LITERAR
PROFESOR: MARIANA TOCACIU și IOANA ACHIM
PREZENTAREA CERCULUI:
Activităţile din cadrul cercului au ca scop să favorizeze elevilor contactul cu limba, cultura şi civilizaţia românească, în scopul exersării şi îmbunătăţirii comunicării în limba maternă, a cunoaşterii unor momente importante ale istoriei româneşti, a interiorizării valorilor culturii şi civilizaţiei româneşti şi a dezvoltării identităţii proprii în contextul valorilor europene.
Cercul propune, de asemenea, o serie de teme care sunt de actualitate şi de interes cultural. Perspectiva îmbinării unor elemente ce ţin de valorile tradiţionale sau de patrimoniul naţional cu aspecte ale României contemporane va fi de altfel urmărită pe parcursul implementării curriculumului.Cercul de cultură şi civilizaţie românească îşi propune ca la încheierea ciclului de pregătire fiecare cursant să aibă un orizont cultural deschis, în care să găsească puncte de sprijin pentru consolidarea capacităţii de comunicare orala şi în scris în limba româna, în vederea accesului nemijlocit la informaţii.
Obiectivele centrale ale activităţilor din cadrul cercului vizează dezvoltarea competenţelor de comunicare orală şi scrisă în limba română precum şi familiarizarea sau consolidarea, după caz, a noţiunilor de cultură si civilizaţie specifice României.Totodată, cercul îţi propune să motiveze elevii în conştientizarea identităţii naţionale proprii, precum şi pentru integrarea culturală în spaţiul european.
REDACŢIE PRESĂ-RADIO-TV/ CREAŢIE LITERARĂ
PROFESOR: MANUELA CODREAN
PREZENTAREA CERCULUI:
În cadrul Cercului- Redacție radio-tv/Creație literară, elevii se deprind să folosească limba romană corect și conștient.
Exercițiile creatoare și cele cu caracter ludic, dar și jocurile de rol vin în sprijinul elevilor pentru a-i ajuta să pătrundă tainele textului literar/nonliterar.
Dacă cei mici vor învăța să se exprime mai bine în propoziții și fraze, să memoreze poezii, să povestească, cei mari vor învăța să opereze cu noțiuni, raționamente și judecăți, să emită ipoteze, să găsească soluții, să formuleze concluzii.
Copiii vor crea, de asemenea, povești, poezii, vor redacta știri, reportaje, interviuri (pentru presa scrisa sau radio), vor face fotografii, în sprijinul lor venind Revista Menestrel (www.menestrel.ro) și Radio Menestrel.
Metodele nonformale, temele liber alese, concursurile de creație literară/jurnalism, dar și o gramatică ce se lasă descoperită prin demersuri didactice atractive - toate au rolul de a-i determina pe copii să îndrăgească limba romană și să o folosească în mod corect în comunicarea cotidiană.
TEATRU ŞCOLAR
PROFESOR: GABRIELA PAVEL
PREZENTAREA CERCULUI:
Fiecare curs începe cu o etapă de încălzire, care consta într-o serie de jocuri pregătitoare. Aceste exerciții recreative şi vesele vor conduce treptat spre o dinamica a grupului şi spre jocul teatral. Cursurile se desfăşoară într-o ambianţă relaxata şi prietenoasa
Vei dobândi treptat următoarele deprinderi:
- capacitatea de a asculta
- managementul energiei
- munca in echipa
- încrederea in sine
- să inventezi personaje
- coordonarea gesturilor
- exploatarea imaginației
- elaborarea de scenarii (povestiri) simple
Pe o tema data, vei avea posibilitatea să te exprimi liber şi să-ţi dai drumul la imaginație. Prin exerciții simple si jocuri, vei inventa personaje, situații şi povesti amuzante.
TEATRU DE PĂPUŞI
PROFESOR: MIHAELA ANDREI
PREZENTAREA CERCULUI:
Arta teatrului de animaţie este un tărâm al aventurii. Te marchează şi devine fascinantă indiferent ce vârstă ai avea, cerându-şi dreptul să fie împărtăşită. Copilul iubeşte lumea fanteziei şi se lasă purtată de ea. Prin joc, joacă, teatru – copilul învaţă să privească, să îi asculte pe ceilalţi, să se elibereze de temeri, să acţioneze prin păpuşă şi să privească în ochii ceiluilalt. Dacă nimeni nu te învaţă, când eşti copil, cât de minunat eşti, nu mai înveţi niciodată.
Prin activităţile Cercului Teatru de păpuşi abordăm teme apropiate de interesele vârstei copiilor şi le oferim şansa de a cunoaşte lumea, de a se cunoaşte pe sine şi de a se face cunoscuţi.
Dramatizarea îi face pe copii atât actori, cât şi spectatori, în faţa unor surse inepuizabile de impresii puternice. Cea mai mare dorinţă a lor este de a interpreta roluri şi de a intra în pielea personajelor din poveşti şi fabule. Dramatizarea aduce copiilor vitalitate şi un zâmbet în plus, influenţează convingerile morale, gustul estetic şi caracterul uman în formare.
La cercul de teatru de păpuşi se desfăşoară activităţi complexe: creaţie păpuşi şi decoruri, jocuri, crearea şi învăţarea unor scenarii dramatice.
Experimentăm scenarii dramatice de tip teatru de umbre, teatru de păpuşi şi teatru dramatic.
Finalitatea activităţilor presupune desfăşurarea în faţa publicului a unor lecţii deschise, spectacole, recitaluri, prezentări tv, participarea la festivaluri şi concursuri, expoziţii, parteneriate educaţionale. Vă aşteptăm cu drag să ne jucăm!
CIVICE
EDUCAŢIE PENTRU CETĂŢENIE DEMOCRATICĂ/ VOLUNTARIAT
PROFESOR: ANDREEA BORAN
PREZENTAREA CERCULUI:
Ce înseamnã educaţia pentru cetãţenie democraticã?
- A-ţi cultiva bunele maniere, a-ţi dezvolta cultura generalã, a avea curajul de a-ţi exprima opiniile!
- A înţelege cã libertatea înseamnã atât drepturi, cât şi obligaţii!
- A cunoaşte legile scrise şi nescrise şi, mai cu seamă, a le respecta!
Sã ne implicãm cu responsabilitate în viaţa celor de lângã noi!
CERCURILE SPORTIVE
GIMNASTICĂ AEROBICĂ
PROFESOR: ELZA FĂRCUŢA
PREZENTAREA CERCULUI:
La vârstele 4, 5 şi 6 ani se învaţă elementele de bază ale gimnasticii (rostogoliri, podul de jos şi de sus, variante de sfori, elemente acrobatice), variante de mers şi de sărituri, jocuri dinamice în scopul orientării în spaţiu a copilului, exerciţii specifice pentru dezvoltarea ritmului muzical.
De la cl. 0, I şi a II-a se trece la paşii de bază ai gimnasticii aerobice, elemente de bază cu dificultate la nivelul vârstei, combinaţii de paşi şi combinaţii de elemente, toate cuprinse într-un exerciţiu executat pe fond muzical. Paralel se execută şi elemente acrobatice dinamice şi statice, sărituri la trambulină, exerciţii aplicativ-utilitare, exerciţii pentru dezvoltarea fizică generală.
Pentru aceste grupe vor fi organizate diferite spectacole şi lecţii deschise la care părinţii participă cu plăcere.
La clasele mai mari toate aceste noţiuni învaţate vor fi consolidate, iar cu grupa de performanţă se trece la perfecţionarea celor învăţate.
Grupa de performanţă va fi formată din copii care au calităţi deosebite pentru a practica acest sport, iar selecţia va fi făcută după criterii bine stabilite de către profesorul coordonator al cercului.
Aceasta grupă de performanţă reprezintă Palatul Copiilor la concursuri judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale.
Cu elevii claselor IX-XII se vor ţine ore de gimnastică aerobică de întreţinere, care prevede antrenamente de tonifiere şi remodelare a întregului corp, dezvoltarea eficientă a musculaturii, creşterea mobilităţii articulaţiilor şi îmbunătăţirea posturii corpului.
JUDO
PROFESOR: PETRE RUS
PREZENTAREA CERCULUI:
Judo, unul dintre cele mai disciplinate sporturi din lume, ajută la dezvoltarea fizică şi mentală, echilibrul, coordonarea, autodisciplina şi autocontrolul, acestea fiind câteva dintre calităţile unui judoka.
Se spune ca un judoka trebuie să aibă calităţile tuturor sportivilor: picioare de sprinter, stabilitatea şi promptitudinea unui scrimer, privirea cuprinzătoare a jucătorului de tenis, supleţea gimnastului, inteligenţa jucătorului de şah. Aceste calităţi se pot împlini numai printr-o muncă asiduă, printr-un antrenament complex.
Datorită particularităţiilor sale de abordare (exersare auto-dirijată, lucrul cu partener, autodozarea efortului, etc.), judo poate fi practicat, la orice vârstă, de către bărbaţi şi femei deopotrivă. Prin certele sale valenţe educative, judo contribuie substanţial la formarea şi dezvoltarea personalităţii practicantului.
Spiritul de fair-play, cinste, respect faţă de adversar, sunt doar câteva din trasăturile de caracter ale unui judoka şi care sunt dublate de calităţile morale şi de voinţă ca: spirit de luptă, curaj, calm, încredere în forţele proprii – toate acestea întregesc armonios personalitatea sa.
Tehnicile judo exersate pe tatami sunt întrebuinţate de copii în cadrul diverselor demonstraţii sportive, dar şi în cadrul competiţiilor de specialitate.
KARATE
PROFESOR: EMANUEL BALAZS
PREZENTAREA CERCULUI:
Se poate spune că Ju-jutsu este mama tuturor Artelor Marţiale japoneze.
Nihon Ju-jutsu este un sistem bazat pe tehnici obişnuite în stiluri vechi, dar modernizate şi organizate în aşa fel încât să uşureze învăţarea şi practica. Loviturile, manevrele articulare, ştrangulările, aruncările şi imobilizările sunt utilizate penntru a crea un sistem cuprinzător de autoapărare.
Filozofia din Nihon Ju-jutsu este de a dezvolta practicarea zilnică prin intermediul minţii şi corpului individului. Antrenamentul regulat dezvoltă echilibrul, viteza şi forţa. Profitând de forţa adversarului, un practicant cu calităţi fizice slabe poate să controleze cu forţă minimă un adversar mult mai puternic. Controlul exersat permite folosirea unor tehnici corespunzătoare situaţiei.
Nihon Ju-jutsu instruieşte mai degrabă controlul, decât folosirea forţei excesive în aparare, de aceea scopul practicării este de a dezvolta echilibrul şi pacea. “Învaţă să lupţi pentru a nu avea nevoie de luptă.”
Elevii care practică Ju-jutsu la cercul de Karate reușesc să deprindă noi procedee, aruncări, blocaje și lovituri, toate în numele autoapărării, al non-violenței și autocontrolului. Ei işi demonstrează talentul la concursuri, unde au posibilitatea să își valorifice calitățile motrice, curajul, voința și perseverența.
ŞAH
PROFESOR: COSMA MITICĂ
PREZENTAREA CERCULUI:
Şahul – numit şi sportul minţii, este un sport a cărui popularitate este într-o continuă creştere, deoarece contribuie la dezvoltarea gândirii şi a trăsăturilor de caracter a copiilor. Acesta constituie un mijloc de recreere activă, studiul şi practicarea lui fiind accesibile tuturor, deoarece nu necesită condiţii deosebite de desfăşurare şi nici costuri mari.
Şahul este înfruntare între două gândiri şi voinţe, cu elemente de tactică şi stategie, care îşi găsesc corespondent în arta militară. Este lupta în care combatanţii pornesc cu şanse egale, iar victoria va surâde celui mai clar văzător, mai bine pregătit şi care rezistă mai mult solicitării nervoase din timpul jocului.
Acest cerc atrage deja un număr considerabil de fani în micul nostru oraș. Posibilitățile de afirmare abundă, existând o pletoră de concursuri la care șahiștii cercului participă împărțind mat-uri.
Sportul strategiilor și al răbdării este o adevărată „ascuțitoare” a minții, învățându-i pe elevi să ia decizii cântărite și corecte în diverse situații de viață.
TENIS DE MASĂ
PROFESOR: BOGDAN ROMAN
PREZENTAREA CERCULUI:
O paletă şi o masă transformă tenisul într-un sport plăcut, care îţi dă o stare mentală bună.
Tenisul de masă practicat regulat dezvoltă copiilor o atenţie deosebită şi o viteză de reacţie foarte mare, dar şi un tonus muscular deosebit, nevoia de mişcare fiind constantă.
Tenisul de masă este unul din sporturile cele mai raspândite în rândurile elevilor, fiind destul de râvnit într-un parc de agrement. Prin specificul lui este un joc sportiv ,,de sală", ceea ce face posibilă practicarea lui pe tot parcursul anului, indiferent de starea vremii.
Copiii înscrişi la acest cerc socializează, fac strategii, fac faţă provocărilor zilnice prin practicarea unui sport uşor de învăţat şi puţin costisitor.
CERCURILE TEHNICO – ŞTIINŢIFICE
AEROMODELE
PROFESOR: TIBERIU KASS
PREZENTAREA CERCULUI:
Fascinația omului față de zbor este străveche. Construind avioane simple la început și tot mai complicate pe parcurs, visele copiilor de a înălța un avion prind aripi.
La acest cerc copiii din grupele de începători construiesc jucării zburătoare şi zmeie, iar cei din grupele de avansaţi realizează simulări pe calculator şi aeromodele radiocomandate pentru competiţii.
Aeromodelismul este o activitate al cărui scop este acela de construire, lansare şi pilotare a unor modele de avioane foarte asemănătoare cu avioanele reale în ceea ce priveşte principiile de zbor.
Practic aeromodelismul este primul pas în pătrunderea tainelor aviaţiei şi a cosmonauticii.Testarea performanţelor acestor modele se realizează în cadrul concursurilor de profil.
CARTING
PROFESOR: PETRU TABĂRĂ
VÂRSTA MINIMĂ DE ÎNSCRIERE LA CERC:
PREZENTAREA CERCULUI:
Acceleraţiile, cauciucurile care scrâşnesc şi adrenalina îi atrag ca un magnet pe copiii dornici de experienţe noi. Cercul de karting este prima şcoală de pilotaj pentru copiii care îşi doresc să concureze în viitor pe marile circuite de Formula1. Curajul, pasiunea şi spiritul rebel fac din acest sport un instrument pedagogic eficient şi distractiv. Este sportul cel mai potrivit pentru copiii care iubesc activitățile în aer liber.
Copiii care frecventează cursurile de karting din cadrul Palatului Copiilor Arad pe parcursul unui an şcolar vor asimila o serie de cunoştinţe din domeniul mecanicii, circulaţiei şi conducerii. Temele prezentate sunt diverse şi specifice kartingului, începând cu prezentarea motorului în doi timpi, a modului de proiectare şi construcţie a kartingului, întreţinerea în karturi, conducere şi legislaţie rutieră.
INFORMATICĂ - GRAFICĂ PE CALCULATOR
PROFESOR: IOSIF CZEGE
PREZENTAREA CERCULUI:
Informatica şi Grafica computerizată ajută la dezvoltarea capacităţilor ingineresc inventive, tehnice şi imaginative.
Prin prelucrarea textelor şi a imaginilor pe calculator, prin montajele grafice realizate, copiii au posibilitatea de a înţelege în mod practic modalităţile elementare de design grafic, de calcul geometric si de proiectare tehnică (arhitecturală).
Copiii participă la concursuri şi expoziţii judeţene, naţionale şi internaţionale.
Vizibilitatea realizărilor cercului o puteţi urmări pe contul de FaceBook: TehnoMedia_PalatulCopiilorArad
Programele grafice standard de prelucrare rapidă şi compactă a imaginilor sunt aplicate astfel:
- La Clasele I-IV : Paint Net, Word, Power Point
- La Clasele V-X: Publisher, Gimp, Photoshop, CorelDraw
INFORMATICĂ - MULTIMEDIA
PROFESOR: LIDIA BOTH
PREZENTAREA CERCULUI:
Informatica, la mare căutare astăzi, i-a ajutat pe copiii înscrişi la cercul IT-Multimedia să-şi perfecţioneze abilităţile tehnice de manipulare a calculatorului. Copiii îşi doresc din ce în ce mai mult să descifreze tainele computerului, în ajutorul lor venind oferta educaţională bogată a cercului.
La acest cerc elevii învaţă:
- Utilizarea sistemului de operare Windows
- Utilizarea editoarelor grafice (Paint, Drawing for Children, TuxPaint) şi a componentelor pachetului Microsoft Office (Word, PowerPoint, Excel)
- Programare în limbajul C++
- Elemente de matematică distractivă folosind TuxMath, opţiunea Equation din Word şi alte programe specializate
ORIENTARE TURISTICĂ/ PRIETENII POMPIERILOR
PROFESOR: DANIEL BARKASZ
PREZENTAREA CERCULUI:
ORIENTAREA TURISTICĂ este sportul sănătaţii, fiindcă oferă copiilor ce au nevoie mai mult: mişcare în aer liber, ozonat, în mijlocul pădurii. Această activitate îmbina dezvoltarea calităţilor fizice, cu perfecţionarea aptitudinilor psihice şi intelectuale ale elevilor, deoarece învingătorul este numai cel care parcurge traseul (în funcţie de cunoştinţele teoretice şi pregătirea fizica).
Petrecând timpul liber în natură, copiii descifrează secretele hărţilor. În cadrul excursiilor se iniţiează în orientare şi în drumeţia montană, sunt educaţi în spirit ecologic.
Organizăm şi participăm la competiţii locale şi naţionale de orientare sportivă, la acţiuni culturale pe tematică montană şi de protecţia mediului, la excursii tematice, atât în judeţ cât şi în alte zone turistice.
PRIETENII POMPIERILOR este un cerc tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Acest cerc are ca obiective:
- dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu
- promovarea atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor
- formarea şi dezvoltarea la elevi a unor trăsături moral-volitive, cum sunt: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, disciplina şi spiritul de fairplay.
prof. coord. Cercul de Jurnalistică