Interviu Prof. Gerold Ecaterina: „Palatul este și a fost a doua casă a mea, câteodată chiar prima”
Ecaterina Gerolod, profesor de ceramică în cadrul Palatului Copiilor Arad, predă ștafeta. Până anul acesta școlar, timp de 30 de ani, „Tanti Cati”, cum îi spuneau copiii de la cerc, a modelat argila și caracterele. Cu toate că s-a retras la pensie amintirile frumoase, vocile copiilor și lutul creator rămân întipărite în sufletul său pentru totdeauna.
Ați petrecut 30 de ani din viață ca profesor de ceramică la Palatul Copiilor Arad. În ce împrejurări s-au întâlnit pasiunea pentru lut cu vocația de profesor?
În 1979 am fost repartizată în județul Bihor ca profesor de desen. La Beiuș am ajuns să cunosc cum se lucrează la Casa Pionierilor și mi-a placut foarte mult. Atunci mi-am zis: “Acesta este locul pentru mine!”. Înainte, elevă fiind, am frecventat Palatul Pionierilor Arad dar abia după ce am ajuns la catedră am realizat ce înseamnă să-ți folosesti creativitatea în folosul elevilor și să te ghidezi după propria programă. Apoi copiii mi-au placut dintotdeauna...
Cum ați reușit să faceți din Cercul de ceramică una dintre cele mai căutate activități?
Cu seriozitate și multă responsabilitate. Palatul este și a fost a doua casă a mea, câteodată chiar prima. Peste 30 de ani în același loc de muncă, nu mai este la modă, azi. Orice om cu puțin simț practic încercă să-și înfiinteze o firma și să fie bogat, să plece în strainatate. Eu în schimb am avut și am o convingere foarte puternică legată de frumusețea și utilitatea acestui loc și acest lucru s-a reflectat în activitatea la catedră.
Ați organizat multe concursuri,tabere și expoziții, ați încheiat parteneriate cu instituții din țară și strainătate, aspect care v-a ocupat o mare parte din timpul liber. Cine v-a fost alături în tot acest timp și v-a susținut?
Ca să poți să te dedici unei profesii cu tot sufletul, trupul și mintea, trebuie să te înțeleagă familia! Este adevarat că uneori ești în situație să gândești și regândești prioritățile. Nu chiar totdeauna merg lucrurile la modul ideal, dar în cele din urmă pot să spun că am reușit să le împac pe toate, cu efort din partea mea și incluzând de cele mai multe ori și membrii familiei în diferite activități.
Care a fost concursul care v-a rămas la suflet? De ce?
În perioada cât am fost director am inițiat mai multe concursuri, dar "Culorile Muresului" este concursul internațional care fiind din domeniul artelor mi-e mai aproape de suflet. Este concurs, expoziție, tabară de creație, iar in 2008 a fost chiar simpozion internațional la care au participat și profesori și elevi. Are până în prezent XI ediții. La prima editie, ajutor, mentor și „naș” mi-a fost dl. prof Corneliu Artimon cu care am conceput acest concurs ca să cinstim a 50-a aniversare de existență a Palatului.
Revenind la această perioadă, 1990-2006, în care timp de 16 ani, ați fost directorul Palatului Copiilor Arad, care este cel mai bun lucru care credeți că l-ati făcut pentru instituție ca manager? Aveți ceva să vă reproșați?
Din colectivul cu care am lucrat eu 16 ani ca director au făcut parte Peter Alex Tiberiu, Artimon Corneliu, Neamțu Octavia, Baiu Viorica, Mirela Cosma și Laza Lucia, contabilă și Rusu Rodica secretară. Sunt multe de povestit, dar faptul ca m-am luptat efectiv prin tribunale aproape doi ani pentru a nu pierde Cartodromul, ca să avem acum un loc, o speranță, unde să se construiască noul Palat, ar trebui menționat. Nu am să-mi reprosez nimic, regret doar că nu am avut decât o viață și o sănătate și nu am putut să transform această speranță în certitudine. Îmi amintesc că pentru Cartodrom am căutat un document important, dovada apartenenței Cartodromului la instituția noastră, în arhivele instituției noastre, în arhivele fostei Organizații a pionierilor și în Arhivele Statului, zi de zi , timp de două luni, în vacanța de vară, cu dl Artimon Corneliu, Peter Alexa și Laza Lucia.
Ce credeți că o să vă lipsească cel mai mult din viața de profesor?
Evident activitățile cu copiii, îndrumarea lor în rezolvarea unor teme, bucuria lor când obțin lucrarea dorită sau mândria lor în fața părinților când pot explica ceva numai cu limbajul artei.
Ce sfaturi ați vrea să-i dați succesorului dumneavoastră la catedră și profesorilor care aleg să predea la Palat sau la cluburile școlare?
Profesorul trebuie să fie corect, să nu-i "trombonească" pe copii, să fie punctual, să îi incurajeze permanent pe copii, să îi laude dar nu gratuit, să fie el însuși creativ în găsirea temelor pentru lucrari. Este important să participe cu copiii la concursuri expoziții, excursii, tabere de creație, să pregatească materiale de lucru tot timpul, să nu se repete de la an la an, pentru că va pierde elevii din anul al II-lea, III- lea, al IV- lea și mai mult, încrederea celor pe care îi îndrumă.
Despre Ecaterina Gerold
Prof. Ecaterina Gerold a absolvit Liceul Teoretic nr 3 Arad (diriginte prof.Bogdan Reghina), Facultatea de Învatamant pedagogic - profesori desen din cadrul Universității Timișoara (prof Jetza Petru, Nuțiu Romul, Leon Vreme, Eugenia Dunmitrașcu, Luca Adalbert apoi din 1999 și-a completat studiile la Universitatea de Artă Oradea, secția educație vizuală (prof. Arina Ailincai, Onisim Colta, Heredea Francisc, Cornelui Abrudan, Stefan Torkos). În urma unor cursuri organizate de Ministerul Educației a dobândit competențe de formator național în Educație pentru sănătate și formator pentru directorii de cluburi în managementul educațional. La acestea se adaugă Masteratul în Management educațional.
Pentru activitatea deosebită a primit numeroase premii și dinstincții printre care amintim:
- Meritul Ioan Slavici 1991,1992 (ISJ)
- Titlul de Director emerit 1997, 1999, 2000, 2001 (ISJ)
- Meritul pentru învățămant în grad de cavaler 2003 (Președenția României)
- Premiul de excelență pentru managemant cultural de la Consiliul Județean Arad/2005
- Premiul educatorul ideal - 2006 (ISJ)
- Premiul Gheorghe Lazăr Clasa I 2007- Ministerul Educației
- Gradații de merit
- Premiul de suflet (2015) - un tricou imprimat cu palmele creatoare ale elevilor de la grupa de performanță și semnăturile lor.
prof. coord. Cercul de Jurnalistică