Vernisajul expoziției Wizart - continua povestea
Vineri 12 iunie 2015, la ora 17:00 va avea loc Vernisajul Expoziției virtuale “Culorile Mureșului Wizart- Continuă povestea “ la sediul Facultății de Științe Juridice a Universității Vasile Goldiș, Aula Ștefan Cicio-Pop. Peste 200 de elevi de la Palatul Copiilor Arad care s-au remarcat, obținând rezultate foarte bune, vor fi premiați pentru munca deosebită pe care au depus-o în acest concurs.
Peste 800 de participanți
Competiția organizată de către Palatul Copiilor Arad a fost coordonată de către Gerold Ecaterina, prof.cercul de ceramică și a cuprins două secțiuni, artă vizuală(prof.coord. Lidia Both, Ariana Moisescu, Anca Sabău, Daniela Stana) și creație literară (prof.coord. Manuela Codrean și Bianca Nesmerak). “Ne bucurăm că la ediția curentă am avut peste 800 de participanți din țară și străinătate (Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Slovacia și Letonia). Anul acesta, în premieră, expoziția va fi una virtuală, organizatorii dorind în acest fel să fie în pas cu noile tendințe în materie de tehnologie. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și au contribuit la buna desfășurare a concursului “, a spus profesor Gerold Ecaterina.