Începe concursul județean de jurnalism și teatru de păpuși

Cercul de Jurnalistică și Cercul de Teatru de păpuși organizează în luna februarie etapa județeană a Competiției“Copilărie, Bucurie și Jurnalism”.

"Concursul a luat naștere din dorința de a stimula dragostea elevilor pentru activităţile extraşcolare. Acestea trebuie să fie pentru copii mai captivante decât cele impuse de programele școlare. Dorim ca anul viitor proiectul nostru să fie realizat la nivel interjudețean", a spus Mihaela Andrei, Prof. Cercul de teatru de păpuși

Obiective:

  • Descoperirea şi promovarea tinerelor talente
  • Valorificarea valenţelor creative ale elevilor
  • Promovarea activităţilor extraşcolare pentru buna petrecere a timpului liber şi formarea personalităţii copiilor
  • Realizarea schimburilor de experienţă între unităţile de învăţământ extraşcolare din judeţul Arad

Grup țintă: Elevi cu aptitudini în domeniul artistic și literar, înscrişi la Palatul Copiilor Arad și cluburile școlare din județul Arad

Loc de desfășurare: Palatul Copiilor Arad

Durata:

16 – 25 februarie 2015 – trimiterea lucrărilor

26 – 28 februarie 2015 - jurizarea/premierea

Resurse umane:

  • Proiectul va fi susţinut de prof. Manuela Codrean de la Cercul de Jurnalistică şi prof. Mihaela Andrei de la Cercul de Teatru de Păpuși.
  • Colaboratori: prof. Pavel Gabriela, prof. Lidia Both, prof. Nesmerak Bianca
  • Parteneri media: Jurnal Aradean, Glasul Aradului, ARQ, Special Arad, Vestic, Glasul Aradului, Revista Menestrel

REGULAMENT DE PARTICIPARE

Concursul va cuprinde trei secţiuni:

 

  1. Secţiunea Creaţie literară, cu subsecţiunile Poezie şi Proză
  2. Secţiunea Fotografie
  3. Sectiunea Interpretare, cu subsecţiunile Teatru dramatic şi Teatru de păpuşi

 

Secțiunea CREAŢIE LITERARĂ

1. Poezie

Elevii vor crea o poezie amuzantă pe o temă liberă.

Pot participa elevii claselor 0 - XII.

  • Clasele 0 - I - o strofă
  • Clasele II - III- maxim 3 strofe sau 12 versuri
  • Clasele IV- VI- maxim 4 strofe sau 16 versuri
  • Clasele VII - XII - maxim 6 strofe sau 24 versuri

Creațiile elevilor de clasele 0 - I, coordonați de același profesor, pot fi trecute pe aceeași pagină, cu condiția ca pe verso să fie specificate datele de identificare.

 

  1. Proză:

Elevii vor crea o povestire imaginară sau reală, amuzantă, pe o temă liberă. Pot participa elevii claselor II-XII.

  • Clasele II - III- maxim 10 rânduri
  • Clasele IV-VI- maxim 1 pagină
  • Clasele VII-XII- maxim 2 pagini

.Sectiunea FOTOGRAFIE

Elevii vor trimite o fotografie în format jpg având ca temă : “Parcul - o oază de bucurie și sănătate!”

Pot participa elevii claselelor IV - XII.

Fiecare fotografie va avea un titlu sugestiv pentru imagine.

Nu se acceptă fotografii care au fost publicate sau au participat la alte concursuri.

Imaginile nu trebuie să fie prelucrate în programe pentru editare foto, gen Photoshop.

Fişierele trimise vor fi intitulate: Nume_Prenume_Şcoala_Titlul_lucrării (Ex.: Dana_ Popescu _PalatulCopiilorArad_Parcul).

Fișierele jpg, însoțite de Fișa de înscriere, vor fi trimise pe adresa manuelacodrean@yahoo.com.

 

Alte precizări:

  • La primele două secțiuni un elev poate participa cu maximum 1 creație pe secțiune.
  • Toate textele vor fi redactate în font Times New Roman, font size 12, cu diacritice, format A4, spațiere Single. Titlul lucrării va fi redactat în font Times New Roman, font size 14, cu diacritice, Bold.
  • Numele și prenumele elevului, clasa, numele și prenumele profesorului coordonator, denumirea școlii vor fi scrise în partea dreaptă, sus, la două rânduri sub titlul lucrării.
  • La secțiuniile creație literară/fotografie lucrările vor fi trimise doar online pe adresa manuelacodrean@yahoo.com
  • Creațiile premiate vor fi publicate în Revista Menestrel (www.menestrel.ro)

 

Jurizarea:

  • Vor fi punctate: originalitatea, corectitudinea, creativitatea, respectarea cerințelor de redactare, etc.

Premierea:

  • Se vor acorda locurile I, II, III și mențiune.
  • Elevii şi profesorii participanți vor primi diplome.
    1. Secţiunea INTERPRETARE

Secţiunea Interpretare – participare directă:

  • Pot participa elevi din clasele 0 – XII, pe două subsecţiuni: Teatru dramatic şi Teatru de animaţie.
  • Un elev poate participa doar în două secţiuni în total, indiferent de secțiunile alese din întregul concurs.
  • Concursul de interpretare va consta în evoluţia elevului/ elevilor într-o scenetă, monolog sau dialog în oricare dintre cele două subsecţiuni.
  • Sceneta poate fi din literatură sau creaţie proprie a copiilor.
  • Participanţii se vor prezenta cu recuzita proprie, decoruri, păpuşi/ marionete.
  • Pentru teatru de păpuşi se va asigura paravanul de joc.
  • Se va asigura sonorizarea scenetelor cu fond muzical, elevul/ profesorul prezentându-se cu ilustraţia muzicală pe un memory-stick.

Secţiunea Interpretare – participare indirectă:

  • La concursul de interpretare pot participa şi scenete filmate ale trupelor din judeţul Arad, care nu se pot deplasa în ziua concursului.
  • Pentru această variantă trimiteţi pe suport electronic, varianta filmată a scenetei sau interpretării pe suport CD/DVD, în perioada 16 – 25 februarie 2015, pe adresa Palatul Copiilor Arad, b-dul Revoluţiei, nr. 69, loc. Arad, jud. Arad.
  • Filmările nu necesită înregistrări într-un studio specializat, ci pot fi realizate cu ajutorul unei camere video şi transferate pe CD/DVD în condiţii optime, astfel încât să poată fi urmărite, atât vizual, cât şi auditiv, de către membrii juriului.

Jurizarea:

  • Vor fi punctate: corectitudinea, volumul şi expresivitatea interpretării; originalitatea, ţinuta şi mişcarea scenică/ expresivitatea animaţiei; decorul, costumele, muzica şi regia etc.
  • Din juriu vor face parte profesori de specialitate.
  • Scenetele vor fi prezentate în Sala de festivităţi a Palatului Copiilor Arad în data de 28 februarie 2015, pe subsecţiuni şi categorii de vârstă, la ore stabilite în prealabil.

 

Premierea:

  • Se vor acorda locurile I, II, III, mențiune şi premii speciale.
  • Elevii şi profesorii participanți vor primi diplome.

Contact organizatori:

Secţiunile CREAŢIE LITERARĂ, FOTOGRAFIE:

Prof. Manuela Codrean

Email: manuelacodrean@yahoo.com

Secțiunea INTERPRETARE:

Prof. Andrei Mihaela

Email: andreimicaela@yahoo.com

 

 

Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" Arad
Clasa a XI-a