Palatul Copiilor binecuvântat de Înalt Preasfinţitul Timotei
Primarul prezent la Deschidere
Aproximativ 1500 de copii și părinți au fost prezenți, vineri, la Sala Sporturilor Victoria, pentru a lua parte la Festivitatea de deschidere a Palatului Copiilor Arad. Ceremonia a început cu o rugăciune de binecuvântare a activităților acestei unități de învățământ, oficiată de Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului și preotul iconom stavrofor, Teodor Faur. De la festivitate nu a lipsit nici primarul Gheorghe Falcă, un susținător al activițăților extrașcolare: „Felicitări părinților care conștientizează necesitatea de a-și aduce copiii la cât mai multe acțiuni din cadrul Palatul Copiilor. Să aibă încredere în profesionalismul profesorilor”, a conchis edilul orașului.
Spectacol fascinant
Au luat mai luat cuvântul Coralia Cotoraci, rector UVVG, Mariana Tocaciu, inspector educativ, care a subliniat încă o dată importanța pe care o are învățământul nonformal în educația modernă și bineînțeles Ioana Lung, director PCA. Nu a lipsit nici Victor Maria, reprezentant al Asociației părinților Palatului Copiilor. Așa cum e tradiția, copiii care urmează cercurile artistice și sportive au încântat auditoriul cu un spectacol fascinant de dans, muzică și sport, prezentat de cunoscuta jurnalistă Izabela Vekas. În plus, părinții, bunicii și copiii au putut admira, la intrarea în Sala Polivalentă, fotografii și lucrări realizate în anul școlar anterior, expuse de cercurile artistice, culturale, sportive şi tehnico-aplicative. Deschiderea festivă a fost și un bun prilej de a-i cunoaște pe profesorii care coordonează cercurile PCA.
Mulțumiri participanților
O festivitate de o asemenea amploare, nu putea fi desfășurată decât în Sala Sporturilor, care prin structura ei prezintă anumite inconveniente pentru ceremonii. Din păcate o tribună nu a beneficiat de aceleași condiții de vizionare a spectacolului. Conducerea Palatului Copiilor dorește să le mulțumeacă tuturor pentru participare și îi asigură pe toți cei prezenți că au aceeași importanță indiferent de locul pe care le-au ocupat în tribună.
prof. coord. Cercul de Jurnalistică