Veste de la Betleem la Catedrală
Copiii înscriși la Grupa Duminicală de la Catedrala Veche Arad le-au pregătit recent părinților, fraților și bunicilor o mică scenetă și au cântat colinde pentru a vesti Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Momentul artistic prezentat în catedrală a readus în prezent bucuria de la Betleem care a fost împărtășită cu toți cei prezenți. Din scenetă nu au lipsit păstorii, Irod și Magii de la Răsărit, Maria și Iosif care și anul acesta au prins viață prin glasurile copiilor.
Dulciuri și cărți
Încurajați de părintele Ioan Tulcan și de părintele Traian Micoroi, cei mici au reușit să aducă bucurie în sufletele credincioșilor. Activitățile Grupei duminicale sunt susținute de Asociația „Calea Mântuirii” prezidată de pr. Ioan Tulcan, copiii fiind coordonați de Florina și Florin Băbău, Diana Negrea și Sorin Saplacan. La sfârșitul momentului artistic Asociația a dăruit copiilor pachete cu dulciuri și cărți.
Clasa V-a
Scoala Generala Nr. 5