Moș Crăciun și-a făcut Guvern de poveste
Jurnaliștii și chitariștii s-au reunit într-un spectacol surpriză la Palatul Copiilor Arad. O parte din copiii de la Cercul de Jurnalistică coordonat de prof. Manuela Codrean și Cercul de Formație muzică ușoară coordonat de către prof. Paul Edeleni l-au întâmpinat într-una din zilele trecute pe Moş Crăciun cu poveşti, cântece, poezii şi multă voie bună, în Sala Festivă a Palatului Copiilor Arad . “Moşul a avut ceva probleme pe drum însă datorită unui efort financiar al Societăţii Profesionale Notariale Medre, a trecut cu brio de provocările iernii şi însoţit de multe cadouri, a ajuns în Sala Festivă unde il așteptau nerăbdători copiii”, a spus prof. Manuela Codrean
Poezii și politică
În deschiderea spectacolului a cântat Formaţia “Breathless”, coordonată de prof. Paul Edeleni. În acest timp micii jurnaliști s-au împărțit în trei partide: Partidul Fulgilor, Partidul Fundiţelor şi Partidul Steluţelor. Fiecare partid a venit cu un program “politic” bazat atât pe poezii cât şi pe poveşti și povestiri compuse de copii, pentru a se asigura că Moş Crăciun îl va lăsa să guverneze Laponia. Astfel că Moșul a ascultat cu răbdare peste 40 de creații literare. Nu au lipsit nici colindele care au fost acompaniate la chitară de elevii Cercului de Formație muzică ușoară. Au fost și interpretări solo la chitară (Rareș Bretfelean și Mara Broscatan) dar și voce (Maria Solomie, Raluca Codrin), fapt care a îngreunat și mai mult decizia finală a Moșului.
Decizie grea
Pentru că i-a fost greu să-l alegă pe cel mai bun, Moşul s-a hotărât să facă o coaliție guvernamentală. I-a luat pe toţi în guvernul său ceea ce a dus multe bucurii în rândul copiilor. De cadouri s-a ocupat Renul cel mare al lui Moş Crăciun, Giulia Ghender care a și prezentat spectacolul împreună cu Eduard Gafton. Renul a ascuns la începutul spectacolului toate cadourile și a fost cu ochii ațintiți pe copii să vadă care e cel mai cuminte.
Cadouri pentru toți
Într-un final toți au primit darurile de la Moș Crăciun spre satisfacția publicului care a apreciat efortul celor mici prin multe aplauze. Momentul artistic a fost imortalizat în fotografii de către Alex Damian din cadrulAsociaţiei pentru Protecţia Mediului, Turism şi Educaţie Arad, care a încheiat un parteneriat de colaborare cu Palatul Copiilor Arad.
Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" Arad
Clasa a XI-a