Pe jos spre Schitul Feredeu
Copiii care fac parte din Grupa duminicală de la Catedrala Veche Arad au parcurs pe jos drumul de la Mânăstirea Feredeu la schitul din deal, în cadrul unui pelerinaj desfășurat recent la sfintele lăcașuri.
Excursia a fost asigurată de Asociaţia Ortodoxă „Calea Mântuirii”, micii pelerini fiind însoţiţi de către părinţi, bunici şi coordonatoarele Florina Băbău şi Diana Negrea. Deoarece nu se putea urca cu autocarul, drumul fiind în lucru, cei mici au parcurs pe jos traseul de la mânăstire la schit, aproximativ 8 km dus-intors. „ Au fost în jur de 30 de persoane, cel mai mic pelerin care a urcat drumul Feredeului având trei ani, iar cel mai vârsnic 78 de ani. Traseul nu a fost ușor, dar cele 12 troițe întâlnite pe traseu i-au întărit pe excursioniști și i-au ajutat să-și atingă țelul”, a spus Florina Băbău, coordonatoare Grupa duminicală
Sfaturi şi daruri
La mănăstire copiii au primit sfaturi duhovniceşti, iconiţe de la părintele stareţ, li s-a vorbit pe înțelesul lor despre istoria lăcașul sfânt iar la final au vizitat ferma de păsări. Drumul spre schitul din deal a fost un prilej pentru micii pelerini să admire frumusețea și măreția toamnei, dar și să facă mișcare în aer liber. Odată ajunşi la destinație, aceştia s-au rugat şi au pus pomelnice, sub îndrumarea coordonatoarelor.
Pelerinaj lung de 8 ore
Excursia la locurile sfinte a durat aproape opt ore, excursioniștii bucurându-se atât de ieşirea în natură, cât şi de sfaturile duhovniceşti pe care le-au primit. Activitățile Grupei duminicală sunt susținute de Asociația „Calea Mântuirii”, prezidată de pr. Ioan Tulcan, copiii fiind coordonați de Florina și Florin Băbău, Diana Negrea și Sorin Saplacan. Micii credincioși sunt supravegheați, în timpul anului școlar, în fiecare duminică de la ora 10, într-o sală separată, în timp ce părinții sau însoțitorii participă la slujba Sfintei Liturghii din Catedrala Veche.
Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" Arad
Clasa a XI-a