Vernisaj 3D la Muzeu
Muzeul de Arheologie Arad a reunit recent artişti, personalităţi arădene, profesori şi elevi la vernisajul Expozitiei Concursului Internaţional Culorile Mureşului - Nuanţele Artei 3D organizat de Palatul Copiilor Arad. Lucrările expoziţiei au cuprins atât obiecte tridimensionale efectuate în cadrul taberei defăşurată recent la Moneasa, cât şi lucrări create de copii în cadrul proiectului cu acelaşi nume. „Competiţia, aflată la a X-a ediţie, este pretextul ideal de a adânci an de an infinitele posibilităţi materiale pentru a iniţia copilul în demersurile actului creator. Participanţii s-au încadrat în anumite domenii tradiţionale cum sunt ceramica şi sculptura, dar cu deschidere spre neconvenţional - arte textile, sticlă, metaloplastie, hârtie, instalaţii chiar şi landart”, a spus prof. Gerold Ecaterina, coordonatorul proiectului.
Punți de legătură
Acţiunea a urmărit printre altele centrarea copilului în procesul educaţional, cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor altor popoare şi realizarea unor punţi de legătură între culturi diferite. Lucrările vor rămâne expuse pe toată perioada vacanţei de vară.
Clasa V-a
Scoala Generala Nr. 5