Concurenții Artei 3D în Tabără la Moneasa
Cea de-a X-a ediție a Concursului Internațional de Artă Plastică „Culorile Mureșului - Nuanțele Artei 3D”, organizat de Cercul de Ceramică din Cadrul Palatului Copiilor Arad, și-a desemnat câștigătorii proiectelor. În urma jurizării o parte dintre autori vor participa în perioada 21-25 iunie la Tabăra Moneasa unde se vor organiza workshopuri. “ În cadrul acestor ateliere de creație, conduse de profesorii participanţi, se vor realiza lucrări de artă tridimensionale. Până acum au confirmat participarea în tabără reprezentanţi din Cluj- Napoca, Oradea, Timişoara, Lugoj, Sibiu, Satu Mare, Alexandria, dar și din străinătate respectiv Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Lituania şi Germania, “ a spus Ecaterina Gerold, prof. coord Cercul de Ceramică Arad
Expoziție toată vara
Partenerul principal este Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” reprezentat în tabără de profesorii de sculptură Dacian Catrintasu, Cosmin Moldovan şi câţiva dintre elevii pe care-i coordonează. “Lucrările finalizate din proiectele participanţilor și cele care se vor realiza în cadrul workshop-urilor vor fi expuse pe toată perioada vacanței la Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Arheologie. Vernisajul va avea loc în 25 iunie, miercuri la ora 17”, a mai spus prof. Ecaterina Gerold. Instituția care găzduiește expoziția este al doilea partener important al Palatului Copiilor Arad, care le-a sugerat organizatorilor tema lucrărilor.
Colegiul Național "Elena Ghiba Birta” Arad
Clasa a VI-a