Cercul de șah al Palatului Copiilor Arad a obținut rezultate foarte bune la Concursul Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”, Gyula

     Alexandru Hoțopan, medic de origine română din Gyula, om de cultură și sport, un bun jucător de șah, a militat mereu pentru dezvoltarea culturală a românilor di Ungaria. Ca semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate, Asociația Șahiștilor Români din Ungaria, organizează în fiecare an un concurs de șah în memoria acestei personalități locale românești, din Gyula, Alexandru Hoțopan. La ediția cu numărul 13, a Concursului Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”, Cercul de Șah al Palatului Copiilor Arad, a participat cu 14 sportivi. Rezultatele obținute au fost deosebit de bune, astfel Kohn Daniel a căștigat Turneul copiilor sub 14 ani, iar Hornariu Mihai a ocupat locul I la copii 12 ani. Locul 2 a fost câștigat de  Hălmăjan Iulian și Crișan Cristina, iar locul 3,de Hălmăjan Fabian, Crișan Alexandra și Balaban Voia Alexandu. De menționat faptul că Balaban a obținut locul 3, în concursul seniorilor, deoarece lui îi plac provocările și vrea să se întreacă cu cei mai buni, indiferent de vârstă sau coeficientul Elo pe care îl dețin.

    La eveniment au participat Excelența sa Consulul României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, Cozma Gheorghe, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, personalități locale, precum și 56 de concurenți.

    La sfârșitul concursului, copiii noștri au socializat cu ceilalți copii la o felie de pizza și un pahar de suc. Excursia s-a terminat cu vizitarea centrului orașului, a cetății de la Gyla precum și a bisericii ortodoxe.

La sfârșit, cu toții au declarat că a fost o sâmbătă foarte reușită.

prof. Cosma Mitică, prof. Cercul de  șah, Palatul Copiilor Arad