Momente magice de iarnă într-o expoziție virtuală organizată de cercurile artistice de la Palatul Copiilor Arad. Peste 170 de copii participanți la competiție

    Peste 170 de elevi din țară au participat la o competiție regională de artă plastică și decorativă, organizată de cercurile de artă de la Palatul Copiilor Arad. În perioada 15-22 decembrie, s-a desfășurat Concursul Regional de Artă Plastică și Decorativă „Bucuria Crăciunului”-mailart 2020, organizat de Comisia Artă Vizuală a Palatului Copiilor Arad, a cărui expoziție virtuală va invităm să o vizitați prin accesarea linkului: https://padlet.com/palatulcopiilorarad/Bookmarks.
   Expoziția virtuală vine în întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, pentru a celebra Nașterea Mântuitorului, Noaptea Sfântă si, de asemenea, frumoasele tradiții de Crăciun: împodobirea bradului, îngeri și sfinți, oferirea cadourilor, mersul cu colinda precum și alte obiceiuri deosebite din seara de Ajun.
    Lucrările elevior se evidențiază prin surprinderea unor momente magice ale sărbătorilor de iarnă, transpuse în limbaj plastic și ilustrate prin forme și culori, într-o manieră originală și o viziune inedită, rod al efortului, talentului și perseverenței de care au dat dovadă participanții. Buna colaborare, dialogul permanent dintre profesori și elevi, în cadrul activităților extracurriculare, deschid orizonturi și construiesc talente.
    Concursul a inclus următoarele secțiuni: artă plastică, artă decorativă, grafică pe calculator cu următoarele subsecțiuni: pictură, grafică, colaj, ceramică, pictură pe sticlă, grafică pe calculator. La această ediție a participat un număr de 175 elevi , din 11 instituții incluzând 9 județe: Palatul Copiilor Arad, Clubul Copiilor Lipova, Clubul Copiilor Dej, Palatul Copiilor Craiova, Clubul Copiilor Jimbolia, Palatul Copiilor Oradea, Clubul Copiilor Beiuș, Clubul Copiilor Sebeș, Palatul Copiilor Baia Mare, Clubul Copiilor Valea Jiului și Palatul Copiilor Brașov.
    Îi felicităm pe elevi, pe profesorii coordonatori implicați și vă dorim tuturor un An Nou plin de inspirație și numeroase realizări!

Prof. Daniela Stana și prof. Ariana Moisescu