Ultima frunză din 2013

Plimbându-mă prin parc, am dat de o frunzuliţă care se zbătea să plece înapoi acasă, părea era foate distrusă şi melancolică. Dorind să aflu ce o frământă, am intrat în vorbă cu ea.
- Bună! Ce vânt te-a purtat pe aici?
- Salut, Georgi! Am venit tocmai din cartierul din care stai tu!
- Dar, de unde ştii de unde stau eu?
- Am stat o perioadă chiar în faţa blocului tău alături de fraţii şi surorile mele şi de fiecare dată auzeam când mama ta te chema la masă.Tu ajungeai înaintea fratelui tău, ieşeai pe geam şi te uitai la oamenii de pe stradă. Te-am observat foarte bine. Apropo, poţi să mă duci şi pe mine acasă?
- Sigur! Am primit ierbarul de anul trecut de la şcoală şi o să te pun cu grijă într-o filă şi o să te eliberez când ajungem. Dar unde locuieşti mai exact?
- O idee bună! Mulţumesc. Locuiesc vis-a-vis de blocul tău, în acel mic parc, lângă ‚Copacul cel Mare.
- Cu placere! Va trebui totuşi să te revanşezi!
- Doar ştii că sunt o simplă frunzuliţă şi nu am cum...
- Trebuie să răspunzi doar la o întrebare. Cum e atunci când vântul te poartă peste tot prin oraş?
- Prima dată ai un sentiment de frică şi tristeţe. Îţi laşi mediul şi familia, iar vântul te poartă pe străzi... Vezi oameni trişti sau veseli, bucuroşi sau posomorâţi, şcolari şi bătrâni... Oameni diferiţi din toate punctele de vedere, clădiri vechi sau noi, bănci, magazine, mall-uri.. Tot felul de lucruri interesante sunt descoperite şi pe faţa mea de frunzuliţă se schiţeaza un zâmbet.
- Foarte frumos! Acum să mergem, vom întârzia.
Am aflat apoi că era ultima frunză rătăcită de toamnă, restul se vestejiseră.  Vine iarna...