Lutul prinde viață la Palatul Copiilor

Bufnițe, coșuri de fructe, frunze și cești au luat naștere, zilele trecute, din lutul manevrat de degetele delicate ale copiilor înscriși la Cercul de Ceramică din cadrul Palatului Copiilor Arad. Totul a început cu o bucată de lut: “Am modelat o bilă din lut, am scos plinul din interior, i-am făcut mânerul. A ieșit o ceașcă pe care urmează să o împodobesc cu Turnul Eiffel” a spus Adam, unul dintre copiii înscriși la cerc. Decorarea vaselor a pus la treabă imaginația celor mici. Ceașca lui Stefan a fost special creată pentru a fi împodobită cu buburuze:„ Am luat bucățele mici de lut, le-am trântit pe planșetă, le-am făcut ochișori ca să arate ca buburuzele” a adăugat micul ceramist.

Focul creator

Odată finalizate, lucrările sunt lăsate să se usuce trei zile și apoi arse în cuptorul pentru ceramică, acestă etapă numinadu-se biscuitare. Urmează decorarea sau pictarea lor cu culori speciale. De la prof. coord. Ecaterina Gerold, am aflat că pentru culoare se folosește angobă (pasta ceramică) apoi obiectul creat se glazurează și se mai bagă odată în cuptor. Cele mai reușite creații participă la expozițiile și concursurile organizate la nivel local, județean, național sau internațional.