Continuă înscrierile la Palatul Copiilor

Părinţii şi copiii au luat cu asalt zilele acestea Palatul Copiilor Arad pentru a se înscrie la unul din cercurile existente în cadrul acestei instituţii de învăţământ. Peste 1300 de solictări s-au înregistrat până acum, înscrierile continuând pe tot parcursul lunii septembrie, de luni până vineri între orele 9.00-18.00 şi sâmbăta de la 9.00 la 14.00. Deschiderea oficială a activităţilor Palatului Copiilor va fi în 29 septembrie, la orele 17.00, la Sala Polivalentă Victoria, ocazie cu care cei prezenți  vor putea admira scurte reprezentaţii ale cercurilor.