Palatul Copiilor „Altfel”

Palatul Copiilor a dăruit peste 100 de cutii-cadou copiilor defavorizaţi în cadrul proiectului „Dar din dar de la Palatul Copiilor”. Acțiunea s-a derulat în săptămâna Şcoala Altfel, perioada 6-10 aprilie și s-a bucurat de sprijinul părințiilor, copiilor și profesorilor.„Cutiile au fost dăruite de copiii înscrişi la cercurile cultural-civice, de la Palat iar apoi au fost preluate de către Asociaţia Ortodoxă Calea Mântuirii pentru a fi donate familiilor sărace din parohiile arădene”, a spus prof. Mihaela Andrei, cercul Teatru de păpuşi

Concursuri și spectacole

Tot în această perioadă cercurile artistice şi sportive au demostrat măiestrie artistică în cadrul spectacolelor de dans, muzică, gimnastică aerobică sau prin diverse expoziţii. Nu au lipsit nici competiţiile pe discipline cum ar fi Concursul interjudeţean „Pro sau Contra Discriminarea” organizat de prof. Andreea Boran dar şi Competiţia Judeţeană „Tehnologii Express” coordonată de profesorii Both Lidia şi Czege Iosif. Un rol important l-au avut şi ieşirile în aer liber, vizionările unor filme educative (cercul de jurnalism), lecţiile deschise pentru şcoli (cercul de ceramică), competiţiile sportive dar şi surprizele artistice pregătite de profosorii KassTiberiu şi Ariana Moisescu pentru Ghiocelul de Argint- Festivalul internaţional de dans şi muzică ce va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, la Teatrul Clasic Ioan Slavici, începând cu orele 10.

 

prof. coord. Cercul de Jurnalistică