Palatul - primul la orientare la Ceala

Cercul de Orientare turistică de la Palatul Copiilor Arad, coordonat de prof. Barkasz Daniel a obţinut zilele trecute cinci locuri I la Competiţia Cupa Ghiocelul 2015. Centrul de Concurs a fost la Pădurea Ceala, Cabana LIR (lângă podul de la Insula Mureș) peste 100 de sportivi din Arad, Bihor, Timişoara întrecându-se pe distanţa 1-8 km. „ Acest concurs dă startul competiţiilor de orientare din anul în curs. Aşa cum ghiocelul răzbate prin zăpadă şi învinge iarna, sportivii de la orientare depăşesc toate obstacolele şi ajung cu bine la destinaţie”, a spus prof. Barkasz Daniel

Cei mai buni

Sportivii de la Palat au dat dovadă de mult tact şi au reuşit să câştige premii importante. Pe primul loc s-au clasat Cozma Carla, Suciu Dragoş, Komjaty Daniel, Pol Norbert, Sturz Lazăr Ştefan. Locul II a fost obţinut de Hărăbor Livia, Hărăbor Diana, Sturz Lazăr Ariadna, Vigh Alexandru, Cociuba Sergiu. Jurcă Mathias şi Ştefănescu Alex au luat premiul III iar concurenţii Răducan Alexandra, Cozma David, Sturz Lazăr Gheorghe, Suciu Andrei şi Pampa Dan au urcat pe poziţia a IV-a.

Competiţia a fost organizată de Palatul Copiilor Arad în colaborare cu Condor Club Arad şi Parcul Naţional Lunca Mureşului. Copiii au primit cupe, diplome şi materiale sportive.