Copiii pe urmele lui Arsenie Boca

Copiii care frecventează Grupa duminicală de la Catedrala Veche din Arad au fost, recent, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop, călătoria la lăcaşul sfânt fiind organizată de Asociaţia Ortodoxă „Calea Mântuirii”. Micii pelerini au fost însoţiţi de părinţi, dar și de membrii asociației care au sponsorizat această acțiune. „ Ne-am gândit să-i ducem pe copii pe urmele Părintelui Arsenie Boca, pentru a-i îmbogăți spiritual și pentru a-i recompensa pentru activitățile desfășurate în fiecare duminică la biserică”, a spus Florina Băbău, coordonatoare Grupa duminicală

De la Prislop la Corvini

După ce s-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca, copiii au serrvit o masă caldă apoi au vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara. Aici au găsit cavaleri, domnițe și arcași care le-au împărtășit talentele lor medievale. În pofida oboselii acumulate pe drum, cei mici nu au plecat până când nu au vizitat construcția impunătoare, prevăzută cu turnuri și bastioane. Pe unii i-a impresionat fântâna de la castel. „Trei prizonieri turci au săpat în stâncă 15 ani ca să găsească apă. Credeau că o să scape de pedeapsa cu moartea dar nu au reușit”, a spus Rad Gariela, una dintre fetițele prezente în excursie.

Suveniruri

Pentru a-i introduce și pe cei de acasă în spiritul medieval, cei mici au cumpărat suveniruri și au făcut fotografii cu cavalerii și domnițele de la castel. Cu iconițele, brățările sau cărțile duhovnicești achiziționate de la Prislop și cu amintirile de la castel, excursioniști au revenit seara la casele lor.

Coordonatori

Grupa duminicală este susținută de Asociația „Calea Mântuirii”, prezidată de pr. Ioan Tulcan, copiii fiind coordonați de Florina și Florin Băbău, Diana Negrea și Sorin Saplacan. Micii credincioși sunt supravegheați, în timpul anului școlar, în fiecare duminică, de la ora 10, într-o sală separată, în timp ce părinții sau însoțitorii participă la slujba Sfintei Liturghii, din Catedrala Veche.

 

Foto - Florin Băbău

prof. coord. Cercul de Jurnalistică