Teatrix - cel mai bun spectacol la TEATRUFEST

Trupa Teatrix din cadrul Palatului Copiilor Arad a obţinut Locul I pentru cel mai bună regie la a VIII-a ediţie a Festivalului/Concurs Naţional de teatru pentru liceeni „TEATRUFEST”, desfăşurat recent la Băişoara, judeţul Cluj. Piesa “Muzeu în sus, muzeu în jos” de Jean-Michel Ribes, regia şi scenografia Gabriela Pavel, a luat Premiul I şi pentru cel mai bun spectacol. În piesă muzeul este văzut ca un microcosmos: “ Este o satiră a mediului cultural , un portret al oamenilor din muzee, care vin să viziteze, să se refugieze sau să muncească în acest loc al nebuniei, al libertății şi al imaginației şi să joace eterna comedie umană dusă uneori până la burlesc”, a spus Gabriela Pavel, prof. coord Cercul de Teatru

Cea mai unită trupă

Pe lângă cele două premii importante Trupa Teatrix a mai obţinut Premiul I pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” prin Alex Hosszu, Premiul II pentru “Cea mai bună actriță” - Iulia Bock,  Premiul II pentru "Cel mai bun actor în rol secundar - Ionuț Barbură, Premiul III pentru „Cel mai bun actor” – Vlad Haneș şi Premiul III pentru “Cea mai bună actriță în rol secundar” prin Ioana Balint. „Muzeu în sus, muzeu în jos” ´- a luat de asemenea Premiul II pentru „Cele mai bune costume”, festivalul aducându-le celor de la Teatrix şi premiul special pentru “Cea mai unită trupă”.

Actorii de la Muzeu

Bajura Raluca, Balint Ioana, Barbură Ionuţ, Bock Iulia, Bun Bogdan, Druţău Delia, Haneş Vlad, Hosszu Alex, Lamoly Melinda şi Rösser Cristina sunt actorii Trupei Teatrix care au reuşit să convingă juriul Festivalului că Muzeul lui Jean-Michel Ribes este o piesă veritabilă. Conservatorul obsedat de plante verzi , gardienii epuizați de estetic, familia care își cauta mașina în parcare- situații împinse la extrem într-o dezordine veselă – rezumă în câteva cuvinte spectacolul celor de la Teatrix.

prof. coord. Cercul de Jurnalistică