Karatistii - stagiu de pregatire pe litoral
O grupă formată din cei mai serioşi elevi ai cercului de Nihon Ju Jutsu, din cadrul Palatului Copiilor Arad au participat, în această vară,10-19 iulie, la stagiu de pregătire care s-a desfăşurat pe litoralul românesc, în staţiunea Olimp.
Curajoşii budo-ka s-au descurcat exemplar dimineaţa la ora 5, la răsăritul soarelui, în cadrul antrenamentului de pregatire tehnică specială, pentru aprofundarea procedeelor tehnice contraarticulare, eschivele cu contraatac şi diverse procedee de apărare în caz de agresiune. O componentă deosebit de importantă a stagiului a fost pregătirea mentală şi fizică, cu exerciţii de yoga cum ar fi binecunoscutul “salutul soarelui” foarte apreciat de elevi, beneficiind în acelaşi timp de factorii naturali pentru întărirea sănătaţii, briza de la răsărit, dar şi multiplele momente deosebite de relaxare, bună dispoziţie, vreme frumoas şi apa mării cu multe valuri.
Nihon Ju-jutsu este un sistem de luptă, bazat pe tradiţionalele tehnici ale samurailor. Loviturile cu mâna sau piciorul, blocajele, eschivele, manevrele articulare, strangulările, aruncările şi imobilizările sunt utilizate pentru a crea un sistem cuprinzător de autoapărare. Stagiul de pregătire urmăreşte cunoaşterea sportivilor între ei la nivel de relaţii interumane, descoperirea copiilor talentaţi şi nu în ultimul rând promovarea şi popularizarea ramurei Nihon Jujutsu şi în general al tuturor artelor marţiale japoneze.
Prof. Balazs Emanuel, Palatul Copiilor Arad