“Pentru mine Palatul înseamnă copiii, Azucar cu mic cu mare”- interviu cu Ioana Lung, profesor Palatul Copiilor

O persoană încrezătoare, o fire puternică și realistă, Ioana Lung, profesor la Palatul Copiilor Arad, se dedică trup și suflet  pentru a-i învăța pe copii arta dansului sportiv. Profesând din anul 2002 în instituția dedicată copiilor, Ioana a fost de-acord să ne răspundă la câteva întrebari legate de activitatea pe care o desfășoară.

Reporter: Ce te-a determinat să devii profesor de dans?

Ioana Lung: Dorința de a–i învăța pe alții.

Reporter: Câte locuri I a câștigat până acum  trupa Azucar?

Ioana Lung: Îmi este greu să  spun un număr exact. De când am venit la Palat și s-a înființat trupa, am început să participăm la spectacole, la concursuri, dar așa, ca să le numar, niciodată nu am făcut-o. Nu  participi la concurs ca să obții un loc I, fiecare concurs, fiecare spectacol e o experiență. Nu ne-am dus pentru un numar de premii, nici nu mi-am pus în gând să câștig o sută de premii, sub nicio formă.

Reporter: Ce înseamnă Palatul Copiilor în viziunea ta?

Ioana Lung: Un loc unde pot să lucrez cu copiii care își doresc să facă dans, să facă mișcare, să facă un exercițiu fizic, indiferent, sub o formă sau alta și pot să îi spun chiar a doua casă. Pentru mine Palatul înseamnă copiii, Azucar cu mic cu mare.

Reporter: În medie, mai știi câte generații ai avut?

Ioana Lung: Nu le-am numărat, pentru că nu au fost neapărat, cum să spun... exact ca la școală. Știi că o clasă a terminat, a terminat o grupă, dar în grupa respectivă au venit alții și alții. Sunt împărțiți pe categorii de vârstă, de fiecare dată când au plecat unii au venit alții, s-au mai intercalat, nu, n-aș putea să dau un număr exact, dar au fost multe generații care au plecat.

Reporter: Poți descrie în câteva cuvinte prima experiență de la Concursul Internațional  ”Ghiocelul de Argint ”?

Ioana Lung: Prima experiență? Emoții mari și dorința ca în fiecare an să fie cât mai bine.

Reporter: Ce simți când un elev de clasa a XII-a părăsește trupa deoarece drumul său ia o altă direcție?

Ioana Lung: Tristă, dar nu simt o tristețe exagerată. Când vezi că  un copil crește sub ochii tăi, începe de la clasele mici, apoi se maturizează... În momentul în care termină clasa a XII-a și pleacă la facultate, îți rămâne așa un gând și speri din tot sufletul să îți fi pus așa, o mică amprentă asupra vieții lui, în bine tot timpul.

Sebastian Panda, redactor Cercul de jurnalistică